La data de 22 iulie 2014, în orașul Telenești, Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM), în colaborare cu Fundația SOROS, au continuat Campania de informare privind Acordul de Asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Conţinutul şi importanţa Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană au fost discutate cu conducerea raionului Telenești, primarii și consilierii raionali.

Seminarul a fost deschis de către Boris Burcă, Președintele raionului Telenești, care a menționat că este foarte important ca reprezentanții APL și comunitățile locale să cunoască care sunt beneficiile și principiile Acordului de Asociere.

În aceeași ordine de idei, dl Tulbure Ion,  Președintele Asociației primarilor și aleșilor locali din raionul Telenești, primarul comunei Tîrșitei, a venit cu un cuvint de salut pentru participanți și a menționat că această campanie de informare pe care a inițiat-o CALM-ul în parteneriat cu SOROS, este extrem de necesară și binevenită pentru comunitățile locale, accentuînd importanța istorică a Acordului de Asociere.  

În cadrul seminarului, experții Eduard Țugui și Viorel Chivriga, au prezentat informații concrete privind aspectele de ordin politic și economic ale Acordului de asociere între Republica Moldova și Uniunea Europeană. 

Dl Eduard Țugui a prezentat o informație amplă în special ce ține de UE și principalele sale structuri, evoluția relațiilor între RM și UE, structura și caracteristica generală a Acordului de Asociere, alte modele integraționiste, analiză comparativă. Acesta a reamintit factorilor de decizie că acordul stabileşte un nou cadru juridic pentru cooperarea cu UE şi transferă cooperarea țării noastre cu UE la o nouă etapă, cea a asocierii politice şi integrării economice.

O altă comunicare amplă, a expertului economic independent Viorel Chivriga, a fost consacrată Acordului de creare a Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător (ZLSAC). Participanţilor li s-a povestit despre esenţa, scopul şi obiectivele ZLSAC, despre elementele, priorităţile, costurile şi beneficiile ei.

Expertul CALM – Ion Beschieru, a prezentat informații ce țin în special de aspectul descentralizării, locul și rolul Administrației Publice Locale în contextul Acordului de asociere.

Primarii din raionul Telenești s-au interesat în special de aspectele Acordului ce țin de administrația publică locală, descentralizării și consolidării autonomiei locale, sectorul economic și agrar.

Participanții au menționat că acest seminar este unul binevenit și foarte important.  Aceștea au mulțumit CALM-ului pentru organizarea evenimentului, mentionând că informațiile acumulate la acest seminar  vor fi foarte utile în lucru cu cetățenii.

Toți participanții la eveniment au fost asigurați cu materiale informative.

Seminarele se desfășoară în cadrul proiectului ”Campania de informare a Autorităților Publice Locale privind integrarea europeană și Acordul de Asociere al Republicii Moldova la Uniunea Europeană” și face parte dintr-o campanie amplă de informare ”Moldova, Europa”, susținută de Fundațiile pentru o Societate Deschisă și Fundația Soros-Moldova.



















































Imprimare