În anul 2019 comuna Cărpineni a continuat dezvoltarea economiei locale. Au fost desfășurate mai multe activități menite să dinamizeze localitatea spre o dezvoltare economică punctată și bine planificicată. Din luna iunie până în decembrie au avut loc următoarele evenimente:
1. Prima întâlnire cu primarul și echipa sa
2. Crearea echipei economice locale
3. Întruniri cu reprezentanții celor mai relevante domenii economice și realizate vizite de studiu (pe producere legumicolă, procesare de lapte, apicultură)
4. Prima adunare a oamenilor de afaceri și adoptarea Foii de parcurs în domeniul dezvoltării economice
5. Elaborarea studiului privind crearea Centrului agroalimentar
6. Semnarea acordului de parteneriat APL-agenții economici-Universitatea Tehnică privind în vederea consolidării forțelor comune ale agricultorilor pentru dezvoltarea infrastructurii post-recoltare în domeniul: procesării cerealelor; procesării fructelor şi legumelor; procesării laptelui; logistica şi distribuţia, pentru dezvoltarea Centrului agroalimentar
7. Inițierea elaborării Conceptului strategic de dezvoltare a turismului
8. Seminare de instruire pe turism, mărci și apicultură
9. Inițierea cooperării cu Comunitatea Mormonilor pentru dezvoltarea economică locală
10. Participarea reprezentanților APL la diferite seminare și mese rotunde pe tematica dezvoltării economice locale
Pentru anul 2020, Primăria Cărpineni și partenerii locali își propun să aplice pentru obținerea grantului destinat dezvoltării economice locale, oferit de Swiss Cooperation in Moldova, prin intermediul proiectului UNDP Moldova Migraţie şi dezvoltare locală (MiDL). De asemenea, se va aplica și la alte concursuri de proiecte pe infrastructură, servicii publice și dezvoltare economică. Revenim pe parcurs cu detalii.




























































































Imprimare