În Republica Moldova se încheie Săptămâna transparenţei. Zeci de primari au promis în aceste zile că instituţiile pe care le conduc vor fi mai accesibile cetăţenilor. Exemple sunt. Bunăoară, în satul Larga, din raionul Briceni, primarul Radu Urechean a apelat la tehnologiile informaţionale pentru a fi mai aproape de locuitorii comunii. Cea mai accesibile şi ieftină metodă de comunicare este prin sms. La Europa Liberă Radu Urechean a explicat când şi cum i-a venit ideea:

 


Primarul
Primarul Radu Urechean

Radu Urechean: „Ideea cu sms-urile mi-a venit de la întrebare adresată de o bunicuţă. M-a rugat să mă uit în telefonul ei mobil, să verific dacă nu a primit bonusuri de la operatorii de telefonie mobilă. O întreb: sms-urile le cauţi în telefon, dar săptămâma trecută a fost un concert, de ce nu ai venit? „Nu am ştiut”, a fost răspunsul ei. Atunci mi-am dat seama că, indiferent de cât de frumos este panoul informativ, e mai personal când fiecare primeşte câte un sms, or pe lângă panou oamenii merg şi pot să nu-i atragă atenţia. Cu sms-urile procedura e următoarea, dacă vă interesează…”

Europa Liberă: Absolut, vreau să ştiu, la modul practic, cum are loc această comunicare?

Radu Urechean: „La bilanţul Primăriei avem o tabletă în care este introdusă o cartelă sim. Am contactat operatorul de telefonie mobilă şi dumnealor mi-au spus există un pachet de 270 de lei, cu minute şi sms-uri nelimitate. Lucrătorii primăriei au colectat, cât a fost posibil, numere de la cetăţenii din Larga. Am la moment peste două mii de numere. Chiar şi azi, am trimis sms-uri la consilierii locali. Au primit toţi un sms, că la data cutare, va avea loc şedinţa consiliului.

În afară de asta, primesc informaţia şi prin poştă, însă poştaşul poate să nu-i găsească, dar sms-ul îl primeşte în orice colţ al Moldovei, oriunde s-ar afla, chiar şi dacă este peste hotare. Sunt informaţi la 100 de procente! Dacă persoană foloseşte telefonul mobil, înseamnă că el citeşte şi sms-urile. Acum, toţi se folosesc de telefoanele mobile şi cred că este un model bun.”

Europa Liberă: Utilizaţi această metodă doar pentru anunţuri de concerte sau şi atunci când au loc situaţii mai complicate, accidente?

Radu Urechean: „Până acum au fost utilizate doar pentru situaţii de interes local: concerte, şedinţele consiliului, noutăţi. Dacă va apărea o problemă de urgenţă, de ce nu? În timp de câteva minute toţi locuitorii satului primesc informaţia din primărie. Sistemul lucrează de o lună.

Eu am încercat şi mai multe: panou informativ la primărie, site-ul Larga.md, dar în acest caz utilizatorii sunt tinerii şi cei care au internet acasă, iar mătuşele şi buneii nu prea sunt pricepuţi la Internet. Dintr-un punct de vedere, şedinţele consiliului, volanta, achiziţii publice, toate merg online şi au vizualizări, la şedinţele consiliului mai multe de 80 de persoane se uită. ”

Europa Liberă: Iată, la distanţă de o lună, puteţi să ne spuneţi care sunt beneficiile acestui sistem de comunicare?

Radu Urechean: „Cel mai mare beneficiu este informarea cetăţenilor. Ei sunt la curent cu toate şi în asemenea situaţii dispar minciunile, iar oamenii ştiu cu ce se ocupă primăria. Dacă am sms-uri nelimitate timp de o lună şi costă doar 270 de lei, eu sunt cointeresat să trimit cât mai multe sms-uri cu noutăţi de interes local. Azi s-a înregistrat o persoană, a fost o nuntă, s-a născut un copil, poate şi aceste informaţii să le trimit, de ce nu? Dacă sms-urile sunt nelimitate, trebuie să le utilizez la maximum.”

Europa Liberă: Un alt sistem inedit pentru Republica Moldova aş spune, domnule primar, transmiterea pe youtube a şedinţelor de la primărie. De ce a fost necesară eternizarea pe internet a şedinţelor pe care le organizaţi alături de consilierii dumneavoastră?

Radu Urechean: „Ideea a apărut dintr-un singur motiv: consilierii la noi sunt din diferite partide, sunt şi neînţelegeri în timpul şedinţelor şi, pe urmă, după şedinţă, aceştia discută cu cetăţenii şi apar nişte dubii. Mi-am zis, de ce să nu înregistrăm şedinţa? Prima variantă a fost cu un an şi ceva în urmă, se făcea înregistrarea cu o cameră video. Însă mi-am dat seama că până a o posta pe Internet, se poate de modificat ceva în materialul video şi nu emai vorbim de transparenţă.

Transmiterea online, însă e la moment, lumea vede imediat ce se întâmplă. A fost odată o şedinţă la consiliu şi un consilier s-a exprimat nu aşa cum trebuie. El a fost sunat chiar în acel moment şi a fost întrebat de ce vorbeşte aşa. Vă închipuiţi? Dacă urmăresc şedinţa online, cetăţenii au impresia că asistă la şedinţă. Avem mulţi largeni care trăiesc în Statele Unite sau în Canada. Ei sunt la curent că noi transmitem şedinţele online şi revin cu sugestii că, iată, la întrebarea ceea se mai putea de adăugat ceva. Comunicare este mai amplă cu cetăţenii şi toate materialele despre care se discută, se înregistrează şi se păstrează pe Youtube. Dacă mai apoi apar nişte întrebări, se poate de accesat pe Youtube în reluare şi de văzut ce s-a discutat, cine şi ce păreri a avut. ”

 

Europa Liberă: Dar alţi primar vă întreabă: Radu, cum ai pus la punct acest sistem, vreau şi eu la mine în sat unul?

Radu Urechean: „Se interesează mulţi. Întrebarea a fost pusă chiar şi la Consiliul Raional, de ce şedinţa Consiliului raional Briceni nu merge online? Decizia le aparţine lor, dar am impresia că trebuia mai întâi să facă acest lucru Consiliul raional şi pe urmă Consiliul local de nivelul întâi. Am mers cu un pas înainte şi mă bucur că reuşim. ”

Europa Liberă: Domnule primar, deseori aud edili care se plâng că nu au bani, că nu fac parte din partidul care trebuie, prin urmare iarăşi nu au banii necesari pentru a lansa tot felul de proiecte în localitate. Din punctul dumneavoastră de vedere, care aţi reuşit destule şi trebuie să menţionăm că sunteţi la primul mandat, cât de motivate sunt aceste plângeri?

Radu Urechean: „Cred că aceste plângeri nu sunt corecte. Primarul nu trebuie să fie cu partidul, primarul trebuie să fie cu satul, cu localitatea care l-a ales, şi în cazul dat trebuie să conlucrezi cu toate partidele de la guvernare şi cu cele

Primarul nu trebuie să fie cu partidul, primarul trebuie să fie cu satul, cu localitatea care l-a ales…

din opoziţie. Asta-i părerea mea referitor la apartenenţa politică. În alegeri primarul se retrage din funcţie şi lucrează pe linia de partid, dar în timpul lucrului cu oamenii toate pârghiile sunt bune pentru a aduce un ban în sat. La proiectul dat mari investiţii nu-s, 270 de lei pe lună pentru informarea satului, cred că nu este o sumă mare. Sala de şedinţe oricum trebuia reparată şi s-a cumpărat acolo o cameră care a fost conectată la calculator, nu-s mari investiţii, nu-s bani mari.”

Europa Liberă: Dumneavoastră aţi reuşit să creaţi şi un incubator de afaceri în localitate, unii se plâng că nu reuşesc să atragă investiţii, la dumneavoastră care-i secretul?

ClădireaClădirea „incubatorului” de afaceri la Larga

Radu Urechean: „Poate, secretul este că avem mulţi cetăţeni din Larga, consăteni care au ajuns ceva în viaţă şi cu ajutorul lor reuşim mai mult. Pur şi simplu, cu un demers,cu o scrisoare scrisă la Chişinău, nu este efect. Până nu deschizi o uşă, chiar şi de mai multe ori, nu reuşeşti. Trebuie să se vadă că primarul insistă, dar nu roagă. Chiar mă gândesc să pun pe site o rubrică cu persoanele care m-au ajutat să promovez satul, să fac un lucru bun pentru sat.”

Europa Liberă: În astfel de proiecte, ce contează mai mult: banii, finanţarea sau iniţiativa civică?

Radu Urechean: „Ideea este principalul. De asemenea, să ai nişte colegi de lucru care să te poată susţine. Asta este principalul! Da, în primărie nu sunt bani, dar sunt agenţi economici şi lideri pe care dacă îi convingi şi mai baţi la uşă, ajută.”

Imprimare