La 21 și 24 iulie au avut loc două seminare online pentru primarii și specialiștii din domeniul funciar din raioanele Fălești și Glodeni. Evenimentul cu genericul: „Pregătirea materialelor preliminare pentru inițierea lucrărilor în cadrul proiectului Înregistrare și Evaluare Funciară” a fost organizat de Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) și Departamentul Cadastru al Agenției Servicii Publice – entitate responsabilă de implementarea proiectului Înregistrarea și Evaluarea Funciară.
În cadrul evenimentului, primarii și specialiștii în domeniul funciar au fost informați despre obiectivele, dar și etapele de implementare ale proiectului.
Potrivit responsabililor din cadrul Agenției Servicii Publice, până la sfârșitul anului curent în toate raioanele din nordul republicii vor fi efectuate lucrările de delimitare, Ocnița și Edineț fiind primele raioane implicate în acest proces.
În perioada imediat următoare vor fi concretizate listele, va fi stabilit cine va executa lucrările și va fi semnat un acord de realizare a proiectului în aceste două raioane.
Alexei Cosovan, specialist în domeniul funciar al primăriei Fălești consideră că fiecare bucățică de teren urmează să fie inventariată, astfel va exista o claritate în ceea ce privește perceperea impozitului, darea în arendă a terenurilor, iar bunurile din domeniul public și cel privat vor fi administrate mai eficient.
Potrivit funcționarului și după implementarea acestui program fi foarte mult de lucru, deoarece paralel cu programul de creare a Cadastrului, Serviciul Fiscal a inițiat un alt program – Cadastrul Fiscal – iar ca rezultat, doar 60% din date corespund realității. „După finalizarea programului de stat, va trebui să conlucrăm cu Serviciul Fiscal în vederea stabilirii unor relații funciare corecte dintre deținători, tipurile de proprietate și achitarea impozitelor.”
De asemenea, pentru a nu repeta greșelile comise în perioada implementării Programului Național „Pământ”, Alexei Cosovan consideră că anume inginerii cadastrali din teritoriu ar trebui să selecteze sectoarele de teren, să le atribuie numere cadastrale, etc. „Nu înțelegem de ce nu putem să soluționăm noi această problemă, dar trebuie să vină cineva străin.”
Proiectul de înregistrare și evaluare funciară are ca obiectiv delimitarea terenurilor proprietate publică, definitivarea înregistrării primare masive a bunurilor imobile proprietate privată, evaluarea și reevaluarea bunurilor în scopul impozitării, etc. Durata implementării proiectului este de 5 ani și ar urma să se încheie în 2023.
Serviciul de Comunicare al CALM