Pe parcursul anului 2016, în raionul Şoldăneşti au fost implementate proiecte în sumă totală de aproape 30 milioane de lei. Jumătate din această sumă a fost cheltuită pentru reparaţia drumurilor din localităţile raionului. În mare parte, banii au venit de la Biroul pentru Reintegrare, Bugetul de Stat şi cel raional, Fondul pentru Eficienţă Energetică, Fondul de Investiţii Sociale din Moldova (FISM) şi Fondul Ecologic Naţional.

Potrivit informaţiei oferite de Svetlana Rotundu, preşedinta raionului Şoldăneşti, anul 2016 a fost unul bun pentru întregul raion. În majoritatea domeniilor de activitate au fost înregistrate succese. Acest lucru n-ar fi fost posibil dacă nu erau surse financiare, explică specialiştii. Pe parcursul anului, pentru realizarea proiectelor sociale, din bugetul raional au fost valorificaţi circa 2 mln de lei. Cu jumătate de milion de lei, administraţia raionului a contribuit la construcţia stadionului din Cotiujenii Mari. Pentru schimbarea geamurilor la Gimnaziul Samaşcani Consiliul Raional a alocat 212 mii de lei. 

Prin intermediul unui parteneriat cu Ambasada Republicii Polone la Chişinău, Consiliul Raional a reparat sala pentru sport de la LT „Alexei Mateevici” din oraşul Şoldăneşti. Suma proiectului a fost de 800 mii de lei, dintre care 330 mii de lei a alocat administraţia raionului. Tot în 2016, primăriile Alcedar şi Poiana au implementat un proiect de reabilitare a sistemului de iluminare stradală finanţat de către Biroul pentru Reintegrare, care în ambele cazuri a venit cu un suport financiar de peste 200 mii de lei. Şi la Climăuţii-de-Jos, Biroul pentru Reintegrare a investit 220 mii de lei pentru reparaţia sistemului de încălzire al gimnaziului.

Conform informaţiilor oferite de către colaboratorii Aparatului preşedintei raionului, cea mai mare investiţie, în 2016, a fost valorificată de Primăria Dobruşa. Cu circa 6 mln de lei, oferiţi de Fondul Ecologic Naţional, în sat a fost construit apeductul. FISM-ul a investit 3 mln de lei la Salcia, unde a fost reparată grădiniţa de copii. În satul Olişcani, cu 215 mii de lei din Bugetul de Stat şi cel local, primăria a reabilitat iluminarea stradală.

Anul trecut, administraţia raionului a elaborat şi a înaintat spre finanţare alte şapte proiecte, la care aşteaptă deciziile finanţatorilor.

În imagine: Împreună cu Fondul pentru Eficienţă Energetică, administraţia raionului a finalizat implementarea proiectului de anvelopare a spitalului raional. Costul lucrărilor este de 3,8 mln de lei. Din această sumă, 700 mii de lei au fost oferiţi de Consiului Raional.

Natalia Rotari

Imprimare