Primarul localității Merenii Noi din raionul Anenii Noi, Andrei Druzi, a fost atacat în propria locuință. Totul a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 01:45, unde persoane deocamdată neidentificate au dat foc la ușa apartamentului, iar alesul local a fost găsit inconștient.

Ofițera de presă a IP Anenii Noi, Olesea Gherman, a declarat pentru COTIDIANUL că poliția din Anenii Noi a fost sesizată privind faptul că în ușa primarului satului Merenii Noi persoane necunoscute au dat foc la haine.

La fața locului s-a deplasat grupa operativă, unde au depistat inconștient în propriul domiciliu primarul satului Merenii Noi. Iar la intrarea în apartament, persoane necunoscute au încercat să-i incendieze ușa.

Primarul a fost transportat la spitalul raional Anenii Noi, pentru îngrijiri medicale. Actualmente se află în afara oricărui pericol, iar din spusele vecinilor, dânsul începând cu data de 18 ianuarie 2021 se află în greva foamei.

La moment se întreprind măsuri în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și făptuitorilor pe cazul dat.

Imprimare