Vitalie Gărgăun este primar la primul mandat în orașul Leova. Alesul local spune că din cei 10 mii de locuitori ai orașului, cel puțin 30% au plecat. Totuși, Vitalie Gărgăun speră că tinerii se vor întoarce acasă, deoarece mulți dintre ei își construiesc case sau mici afaceri la Leova, dar și pentru că nicăieri nu este mai bine decât acasă.

Ce v-a motivat să candidați pentru funcția de primar?

Vitalie Gărgăun: Este orașul meu de baștină, aici au trăit buneii și tatăl meu și mi-am dorit să contribui la dezvoltarea acestuia. Nu am în vedere că ceilalți primari nu au reușit să realizeze prea multe, pur și simplu am dorit să contribui eu cu ce pot la reabilitarea orașului, ca să devină ce a fost cândva, curat, bine amenajat, iar oamenii să fie binevoitori.

Ați reușit într-un mandat să faceți acest lucru?

Vitalie Gărgăun: Cred că la această întrebare ar trebui să răspundă cetățenii. Patru ani sunt prea puțini ca să reușești să realizezi ceva temeinic, dar au fost atrase mici proiecte, a fost modificat serviciul de salubrizare, am participat la mai multe proiecte susținute de USAID, Migrație și Dezvoltare Locală, implementate în comun cu CALM-ul și pe această cale vreau să felicit cu ocazia celor 9 ani de activitate toți colegii, primarii care fac parte din CALM, conducerea CALM-ului. Zilnic urmăresc și sunt familiarizat cu toate noutățile care vin de la CALM. Aici ne regăsim în familia noastră de primari, aici ne simțim foarte liber și ușor. Putem să abordăm orice întrebare și prin intermediul colegilor de la CALM vom găsi răspunsul foarte repede.

Ați întâmpinat multe dificultăți în activitate?

Vitalie Gărgăun: Da, birocrația este foarte mare. Timp de un an nu pot obține o autorizație pentru a tăia niște arbori. Vă imaginați?  Inspectoratul s-a transformat în Agenție, s-au făcut niște schimbări în minister și nu e chip de obținut această autorizație, dar arborii sunt uscați și reprezintă un adevărat pericol.

Și dacă va cădea unul înțelegem că tot primarul va fi responsabil?

Vitalie Gărgăun: De tot ce se întâmplă în oraș, e inundație sau moare un câine, de vină este primarul.

De ce proiecte are nevoie orașul Leova?

Vitalie Gărgăun: Primul proiect pe care mi-am propus să-l realizăm a fost construcția cimitirului nou. Avem un cimitir vechi, de peste 350 de ani, arhiplin și se află chiar în centrul orașului Leova, deși cândva era la marginea orașului. De trei ani am început construcția, am făcut delimitare, am format bunul, am tras apă, lumină, am construit gardul, facem intrarea acum și vom avea un cimitir de 7 ha. În afară de aceasta, am atras un proiect de la Fondul Ecologic în valoare de 3 milioane de euro și am construit un colector de apă, deoarece 7 case  erau în pericol.  Orașul Leova este situat pe o pantă, iar de la est spre vest avem o râpă de 7 km cu apă pluvială.  Construind acest colector de apă am exclus pericolul pentru prăbușirea caselor. Serviciul de salubrizare a fost modificat, până acum se acumula gunoiul în găuri special făcute, noi am decis să evacuăm gunoiul de la fiecare casă. Am construit circa 4500 metri pătrați de pavaj pietonal, ceea ce nu era ș.a.m.d.

Apă și canalizare aveți?

Vitalie Gărgăun: Cred că la acest capitol stăm cel mai bine, am impresia că nici Chișinăul nu are condițiile noastre. Utilizăm apa din râul Prut. Suntem unicul oraș gazificat în proporție de 95% și avem apă în proporție de 100%. Participăm în cadrul unui proiect susținut de compania germană GIZ fiind unicul oraș-raion care a beneficiat de 10 milioane de euro pentru canalizare, apeduct și eficiența energetică. Deja s-a construit magistrala Leova, am reușit să ducem apa și la Iargara, situat la 22 km de noi. Este un proiect regional, la această magistrală vor fi conectate încă 7 sate.

De ce ar mai avea nevoie Leova?

Vitalie Gărgăun: Avem nevoie de drumuri bune, de investitori, de locuri de muncă, deoarece 70-80% din angajați sunt funcționarii care lucrează în instituțiile statului, restul sunt mici antreprenori, cu un venit de la 3 la 5 milioane de lei pe an. Cu părere de rău, în anul 2018 s-au închis 14 întreprinderi, ceea ce este îngrijorător. Oamenii pleacă peste hotare, dar acesta este un fenomen social care se atestă nu doar în Republica Moldova, am fost și în Țările Baltice, Polonia și am văzut aceeași stare de lucruri. Eu sper că tinerii vor reveni acasă și va crește potențialul de a dezvolta țara.

Ce vă face încrezător în faptul că tinerii vor reveni și când se va întâmpla acest lucru?

Vitalie Gărgăun: Mulți tineri care sunt peste hotare au investit în Leova. Au construit case, magazine, ceea ce mă face să cred că se vor întoarce. Plus la aceasta, nu e nici peste hotare atât de bine. În Italia se închid unele locuri de muncă, sunt probleme și în alte țări, plus că nicăieri nu e mai bine decât acasă. La Leova avem aer curat, așa cum nu există în alte părți, tocmai pentru că nu există industrie, suntem aproape de albia malului Prut, avem zone foarte frumoase. Orașul Leova va avea în curând 523 de ani și a fost fondat de Ștefan cel Mare și Sfânt. Adică avem și noi cu ce ne mândri. Ne dorim să facem un pod, care era pe timpuri, dar a fost distrus în perioada 1941-1945. Scopul nostru este de a-l reconstrui și de a deschide un punct vamal. Există o vamă la Cahul și una la Hâncești, iar Leova și Cantemirul sunt situate între aceste localități și nu au nimic. Dacă ar fi podul și vama, Leova ar trăi ca într-un rai.

Vă mulțumim!

Imprimare