Primarul Constantin Cojocaru a vorbit la postul de radio Eco FM despre zona economică liberă din municipiul Edineț, dar și despre schimbările care au fost generate de investițiile aduse la nordul Republicii Moldova.
Cum ați reușit să aduceți investitori la Edineț?
Constantin Cojocaru: Încă de la începutul mandatului meu, în 2007, aveam intenția de a face o zonă industrială în Edineț. Ulterior, prin adoptarea Legii cu privire la parcurile industriale, în 2013 am rerușit să deschidem un asemenea parc. Acesta este extins pe un teritoriu de 11 ha, iar la moment avem 5 rezidenți foarte mari, cu o investiție de peste 400 milioane de lei, una destul de solidă pentru municipiul nostru. Legea municipiilor, dar și cea privind schimbarea destinațiilor terenurilor se încadrează perfect în același context. Republica Moldova are nevoie să-și extindă polii de creștere economică în teritoriu, pe lângă Chișinău și Bălți. Prin Legea municipiilor s-a intenționat să se facă anume acest lucru, adică să se dezvolte alți 8 poli de creștere. Oferirea dreptului Consiliului local de a schimba destinația terenurilor a făcut ca lucrurile să avanseze, deoarece acum câțiva ani agenții economici umblau pe culoarele Guvernului și nu întotdeauna reușeau să obțină rezultate. Poate din acest motiv la Edineț se dezvoltă atât de repede atât parcul industrial, cât și energia alternativă, cunoașteți despre instalațiile eoliene care sunt amplasate la noi. Este vorba și despre rezultatele dezvoltării parteneriatelor dintre APL și agenții economici.
Aceste investiții aduc beneficii directe locuitorilor municipiului Edineț? Oamenii sesizează aceste schimbări?
Constantin Cojocaru: Oamenii sunt diferiți, dar totuși doar de la o singură fabrică, de la impozitul din salariu sunt 5 milioane de lei care vin la APL și se investesc în diferite servicii de iluminare, drumuri, apă și canalizare. Pe de altă parte, oamenii au de lucru, nu mai trebuie să plece, câteva sute de locuri de muncă s-au deschis în parcul industrial și cred că se apreciază acest lucru. Agenții economici din agricultură pot realiza marfa aici, la un preț destul de bunicel, comparativ cu cel care era până la venirea investitorilor. De când e primăria Edineț, pentru prima dată avem 7 milioane de lei doar pentru asfaltare, în situația în care până nu demult nu aveam nici un bănuț. Acest lucru se datorează și descentralizării Fondului Rutier (circa 2 milioane, restul sunt din impozite, pe lângă sumele pe care le vom primi de la Chișinău). În afară de aceasta, avem un proiect în domeniul apei și canalizării, cu o valoare de circa 2,5 milioane de euro, dar și alte proiecte mai mici pe care le implementăm. Lucrurile se schimbă.
Percepția oamenilor este că lucrurile se schimbă foarte încet.
Constantin Cojocaru: Oamenii întotdeauna au crezut că lucrurile se schimbă lent. Dar, dacă am face o paralelă între ceea ce a fost acum 5-10 ani și ceea ce avem acum, la sigur că Republica Moldova a avansat. Din cauza politicului, uneori mai sunt blocaje, mă refer la găsirea consensului între consilierii locali dar, în general, mergem înainte. Doar cei care nu vor să vadă nu văd. Toate schimbările depind de noi, oamenii. Nu trebuie să așteptăm că cineva va veni, va face și ne va da, deocamdată aceasta este mentalitatea unora.
Și în alte municipii lucrurile se schimbă, sau cazul DVS. este unul singular?
Constantin Cojocaru: Știu că la Cahul, la Ungheni, sau la Strășeni se înregistrează rezultate bune. Dacă sunt consilieri, aleși locali conștienți, responsabili, primari cu spirit de inițiativă, atunci nu are cum să nu se producă schimbările. Cel puțin la nivelul orașelor pe care le cunosc, în mare parte acestea sunt sesizabile.
Totuși, foarte mulți oameni pleacă. Vom reuși în aceste condiții să păstrăm veșnicia la sat?
Constantin Cojocaru: Consider că la nord locuri de muncă sunt suficiente, important e ca cetățeanul să vrea să lucreze. Mulți dintre ei pleacă după banul lung, temporar și puțini dintre ei conștientizează că un ban făcut acasă și investit lângă copil, lângă familie este cu mult mai valoros decât unul lung și vremelnic. Încercăm să implicăm diaspora din Edineț în mai multe acțiuni, avem și câteva proiecte în acest sens și sperăm să reușim să convingem măcar o parte din cetățeni să se întoarcă acasă.
Vă mulțumim!
Departamentul de Comunicare al CALM