Membrele Consiliului Coordonator al Rețelei Femeilor Primar din cadrul CALM s-au reunit la 2 iunie în cadrul unei conferințe video cu genericul „Activitatea femeilor primar în condițiile stării de urgență în sănătate publică. Președinta Rețelei Femeilor Primar, primar al satului Palanca, Ștefan Vodă Larisa Voloh ne-a mărturisit bucuria revederii cu colegele sale și ne-a explicat care sunt obiectivele trasate în cadrul acestei reuniuni.

Potrivit Larisei Voloh, a fost o inițiativă frumoasă, parvenită din partea secretariatului CALM de a organiza discuții de la distanță cu doamnele primar, membre ale Consiliului Coordonator al Rețelei Femeilor Primar din cadrul CALM. „În ultima perioadă au avut loc mai multe evenimente, începând cu alegerile din toamna anului 2019, învestirea în mandat a aleșilor locali, după care pandemia și noi am fost în imposibilitatea de a ne întâlni și a trasa obiectivele pe care le avem pentru acest an. Tocmai din aceste motive, această sesiune a fost una cerută de timp și destul de necesară, susține președintele Rețelei Femeilor Primar din cadrul CALM.

Deoarece în noul mandat s-a reînnoit și componența Consiliului Coordonator al Rețelei Femeilor Primar, în cadrul evenimentului online s-a vorbit despre consolidarea acestui organ de conducere. Totodată, se dorește organizarea activităților de instruire a femeilor primar care sunt la primul mandat. „Aceasta a fost o sesiune inițială, urmează să avem întruniri online cu participarea unui număr mai mare de femei primar din diverse raioane și astfel să menținem legătura strânsă a unei cooperări a doamnelor primar, să facem schimb de experiență și instruiri online cu prezentarea celor mai bune practici, a unor modele care deja au fost implementate în mai multe localități ale noastre.

Președinta Rețelei Femeilor Primar afirmă că avem foarte multe femei pricepute, cu experiență, care deja au trecut prin situații dificile și ar putea să fie de ajutor pentru colegele lor. „La fel, foarte multe doamne primar se confruntă cu multe probleme de ordin administrativ, în emiterea diferitor dispoziții, completarea regulamentelor, a diverselor acte, răspunsuri la scrisori, demersuri, elaborarea și emiterea certificatelor de urbanism, a autorizaților de construcții. Viața nu stă pe loc, foarte multe acte sunt revizuite, altele apar noi și aceste instruiri sunt foarte necesare. Larisa Voloh a precizat că Congresul Autorităților Publice Locale din Moldova va organiza astfel se seminare și pentru specialiștii din primării deoarece activitatea acestor instituții depinde și de nivelul de pregătire a angajaților. „Cu cât mai buni specialiști avem, cu atât reușitele noastre sunt mai remarcabile. Tototdată, am propus ca doamnele primar care sunt membre ale Consiliului Coordonator al Rețelei să aibă o comunicare permanentă cu colegele lor de la nivelul raioanelor sau zonelor din care vin.

În altă ordine de idei, alesul local din Palanca a specificat că este necesar să promovăm cât mai mult activitatea femeilor primar, dar și a femeilor lidere din diverse domenii,  inclusiv în medicină care, mai ales în această perioadă, fac fapte cu adevărat eroice. „Desigur că trebuie să comunicăm cât mai des și cu experții din cadrul CALM pentru că ei sunt de mare valoare în ceea ce privește instruirea și ghidarea noastră în anumite activități.

Vorbind despre importanța promovării activității primarilor, Larisa Voloh a fost de părere că aceștia sunt destul de modești. „Am văzut foarte puțini aleși locali cărora le place să iasă în public și să povestească despre toate lucrurile pe care au reușit să le facă. De cele mai multe ori se consideră că primarul este obligat să facă în așa fel încât toate lucrurile să meargă strună, fără ca cineva să se întrebe cum reușim să îndeplinim tot ceea ce așteaptă cetățenii de la noi.

Primarul din Palanca, Ștefan Vodă consideră foarte important ca lumea să cunoască cu ce se ocupă aleșii locali zi de zi. „Activitățile noastre trezesc entuziasm, invidie sau poate chiar nemulțumire, pentru că unii oameni au așteptări foarte mari și adesea nici nu se gândesc cum ar putea ei să contribuie la soluționarea unor probleme. Larisa Voloh este convinsă de faptul că au rezultate frumoase primarii care sunt în legătură și comunicare permanentă cu cetățenii. „Oamenii vor să cunoască ce se întâmplă și atunci când această informație veridică ajunge la ei din prima sursă, de la primar, consilier sau angajatul primăriei apare încrederea dar și dorința cetățenilor de a se implica. Primarii trebuie să știe cum să comunice corect cu oamenii, cum să prezinte informația pe înțelesul tuturor și să-și promoveze activitatea, a conchis Larisa Voloh.

Ana Moraru, Serviciul de Comunicare al CALM

Imprimare