Agulceana Scutelnic este primar la al doilea mandat în satul Hodoriște, raionul Râșcani. Chiar dacă localitatea oficial are 760 de locuitori, în realitate, în Horodiște au rămas mai puțin de 400 de oameni. Am întrebat-o pe Angela Scutelnic de ce unii oameni doresc să ajungă primari, cum se descurcă o localitate cu un buget modest, dar și ce i-ar motiva pe tineri să rămână acasă.

De ce unii oameni își doresc să devină aleși locali?

Agulceana Scutelnic: Cred că este o mândrie să fii primar. În afară de aceasta, îmi doresc să creez un alt aspect satului meu, să contribui la dezvoltarea acestuia, să nu îl lăsăm să moară. Migrația constituie o problemă pentru toată Republica Moldova, multe familii au plecat. Dacă pe listă suntem 760, în realitate, în sat sunt prezenți circa 380 de oameni. Pleacă familii tinere cu copii, pleacă și cei mai în vârstă. 

În aceste condiții ce reușiți să faceți pentru comunitatea Dvs.?

Agulceana Scutelnic:  Ne ghidăm de ceea ce avem în buget. Avem și puțină susținere din partea Consiliului raional. Astfel am reușit să schimbăm infrastructura în primul mandat, mă refer la drumuri. Important este să fim alături de oameni și chiar dacă posibilitățile sunt modeste, să-i susținem cu ceea ce putem.

Unii consideră că sunt prea multe primării în Republica Moldova…

Agulceana Scutelnic: Probabil se dorește economisirea unor finanțe însă m-ar durea sufletul dacă am rămâne fără primărie. Am 37 de ani de activitate în domeniul educației și îmi pare rău atunci când se închide o școală. În orice localitate, cât de mică, oamenii au nevoie de școală, primărie și biserică.

Ce ar salva satele noastre de la dispariție?

Agulceana Scutelnic: Locurile de muncă. Citesc toată informația pe care o primim de la CALM, care este un prieten devotat, sincer al nostru, al primarilor și sunt informată despre tot ce se întâmplă în comunitățile noastre locale. Foarte puțini conaționali de-ai noștri de peste hotare decid să revină și să investească în localitățile lor de baștină. La Horodiște sunt câțiva agenți economici, zilierii participă la cules cireșe și mere. Nu rămâne nici un centimetru de pârloagă pentru că toți înțeleg că dacă lucrează vor avea și o bucată de pâine, seceta din această primăvară însă ne îngrijorează pe toți.

În acest mandat ce vă propuneți să realizați?

Agulceana Scutelnic: Avem încă multe drumuri rele. Vrem să amenajăm parcul din fața căminului cultural. Avem posibilitatea să construim un mic teren de sport pentru tineret. Clubul de seniori 50+ activează în localitatea noastră deja al doilea an. Este un grup de femei care scot din anonimat tradițiile. Este bine că acordăm multă atenție bătrânilor, dar nu trebuie să uităm nici de tineret. Trebuie să găsim unele activități ca să nu plece și cei care au mai rămas. 

Vă mulțumim!

Ana Moraru, Serviciul de Comunicare al CALM

Imprimare