Primarul general al municipiului Chișinău, vicepreședintele CALM și președintele Delegației Republicii Moldova la Congresul Autorităților Locale și Regionale al Consiliul Europei (CALRCE) Ion Ceban a menționat în cadrul reuniunii anuale a Adunării Generale a Rețelei Asociațiilor de Autorități Locale din Europa de Sud-Est (NALAS) că evenimentul are o importanță deosebită în contextul abordărilor privind implementarea reformelor și necesitatea consolidării rolului administrației publice locale în procesele democratice.

Totodată, în calitatea sa de președinte al delegației Republicii Moldova la CALRCE, Ion Ceban a subliniat despre necesitatea conjugării eforturilor în vederea redresării situației pe domeniile economic și comunitar. „Pandemia a afectat profund societatea și economiile din întreaga lume, iar autoritățile locale se află în prima linie de gestionare a crizei. Reieșind din acest context, APL-urile sunt impuse să ia decizii dificile de setare a bugetelor. Prin urmare, recunoașterea de către toți actorii a importanței și rolului administrației publice locale, ca unul dintre cele mai importante și prioritare instrumente pentru consolidarea și dezvoltarea democrației în țară, este fundamentală”, a spus primarul de Chișinău.

Primarul municipiului Chișinău a dat asigurări că noua delegație a Republicii Moldova la CALRCE este dispusă să se implice pentru a contribui la schimbarea situației din domeniul democrației locale și avansarea procesului de descentralizare, în conformitate cu standardele Consiliului Europei și interesele autorităților locale din Republica Moldova.

„În acest fel, aș dori să mulțumesc Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei pentru asistența tehnică acordată Republicii Moldova, dar și pentru dezvoltarea instituțională a CALM, planului strategic de dezvoltare și intenția de a susține în mod continuu autoritățile publice locale, prin atragerea și implementarea a numeroase proiecte în acest domeniu.”

De asemenea, Ion Ceban s-a referit la necesitatea implementării corecte a recomandărilor CALRCE privind situația democrației locale în Republica Moldova și a măsurilor specifice pentru îmbunătățirea situației la capitolul dat. „Proiectul Foii de parcurs privind punerea în aplicare a recomandărilor CALRCE din 2019 este pregătit, coordonat cu toate părțile implicate, astfel că documentul urmează a fi semnat de cele 3 părți: Guvernul plenipotențiar, Consiliul Europei și CALM”, a mai declarat alesul local.

În calitate de vicepreședinte al CALM, Ion Ceban a menționat  că promovarea democrației locale și a descentralizării este unul dintre cele mai importante obiective ale CALM. „Asociația este un exemplu de unificare și solidaritate a societății, indiferent de viziunile politice, ne concentrăm pe problemele reale ale autorităților publice locale, descentralizare și autonomie locală.”

Ion Ceban a felicitat-o pe Tatiana Badan și toate autoritățile publice locale din Republica Moldova cu ocazia preluării președinției NALAS.

„Astfel vocea APL va fi auzită în cadrul instituțiilor europene și internaționale în vederea promovării mai eficiente a drepturilor și intereselor autorităților publice locale din Republica Moldova, creând oportunități pentru accesarea fondurilor, cooperare, programe de finanțare etc.”

Edilul capitalei a mulțumit tuturor participanților pentru oportunitatea de a face schimb de opinii și de a împărtăși viziunile Congresului Autorităților Locale din Moldova.

Precizăm că NALAS este o reţea de asociaţii de autorităţi locale din Sud-Estul Europei apărută din interesul Consiliului Europei de a găsi soluţii pentru soluţionarea stării de tensiune din Balcani, dar și pentru consolidarea capacităților autorităților locale din regiune.

În 2004, membrii reţelei au luat decizia de a oficializa existenţa NALAS-ului, care a fost  înregistrată ca asociaţie la Strasbourg. Din 2007, la Skopje, în Macedonia a fost înfiinţat şi secretariatul permanent al reţelei. La evenimentul din 13 aprilie au participat circa 220 de reprezentanți ai autorităților locale și centrale din țările-membre NALAS.

Serviciul de Comunicare al CALM

Imprimare