Veronica Cupcea a fost aleasă de către locuitorii din comuna Sărătenii Vechi, Telenești să-i reprezinte în calitate de ales local.  Comuna este formată din satele Sărătenii Vechi și Zahareuca și are 2800 de locuitori.  

Până la alegerile locale din 2019 ați activat în calitate de secretar al Consiliului local. Ce v-a motivat să faceți un pas în față?

Veronica Cupcea: Din 2008 și până în 2019 am fost secretar al Consiliului local. Cetățenii au fost cei care m-au convins să candidez pentru această funcție. Cunosc lucrul dar și cerințele cetățenilor.

De ce are nevoie comuna Dvs?

Veronica Cupcea: Avem apă și iluminare stradală. Urmează să facem trotuarele și să soluționăm problema salubrizării. Avem gunoiște autorizată dar ea nu corespunde cerințelor, este nevoie acută de a institui un serviciu de salubrizare.

Cum intenționați să creați un asemenea serviciu?

Veronica Cupcea: Avem nevoie de o unitate de transport specială, de tomberoane și de dorința cetățenilor de a păstra curățenia.

Cum credeți că va arăta comuna Sărătenii Vechi peste patru ani?

Veronica Cupcea: Curată, cu un parc frumos, cu câte un teren de joacă pentru copii în ambele localități,  dar și câte un teren de mini fotbal.

Oamenii din comuna Dvs vor să se implice în toate aceste procese?

Veronica Cupcea: Da, sunt foarte receptivi. Chiar și în perioada campaniei electorale cetățenii ne-au promis că ne vor susține în tot ceea ce vom intenționa să facem. Deja vin și ei cu unele inițiative, ceea ce ne bucură și ne motivează să nu-i dezamăgim.

Oamenii au locuri de muncă în comuna Sărătenii Vechi?

Veronica Cupcea: Mai mulți locuitori ai comunei noastre sunt angajați la Orhei sau la Telenești. Pe de altă parte, avem nevoie de cadre tinere la grădiniță, Oficiul Poștal și gimnaziu.

Cum atragem aceste cadre tinere în sate?

Veronica Cupcea: În primul rând, salariile trebuie să fie motivante. Cu regret, avem tineri care vor să primească ajutor social și nu intenționează să se angajeze în câmpul muncii, ceea ce nu ne face față. Omul trebuie să aibă un salariu cu care să-și poată întreține copiii, aici, acasă.

Vă mulțumim!

Imprimare