Primarul comunei Gangura, Ialoveni, Marcel Bobeica, constată că la această etapă, reforma administrației publice prin municipalizare, inițiativă a Coaliției pentru Descentralizare, formată din Congresul Autorităților Locale din Moldova, IDIS Viitorul și Promo-LEX, este cea mai potrivită.
„Astfel, vor dispărea Consiliile raionale care, după părerea mea, sunt niște instituții învechite și de mult timp nu mai trebuiau să activeze. Consiliile raionale nu aduc niciun beneficiu populației din teritoriul pe care noi îl administrăm și nici nu reprezintă un element de dezvoltare”, a afirmat primarul de Gangura.
Marcel Bobeica consideră că trecerea la municipii va asigura stabilitate în administrația locală, în contextul în care anumite servicii ar putea fi delegate iar altele ar putea fi susținute la nivel municipal. „Un alt argument în favoarea municipalizării este că o parte din resursele financiare care revin astăzi Consiliilor raionale vor ajunge la primării și astfel vom realiza cu adevărat descentralizarea financiară pe care o cerem noi, primarii. Astăzi Consiliilor raionale le revin circa 200-300 milioane de lei, bani care se cheltuie fără un impact semnificativ asupra dezvoltării localităților. În afară de aceasta, dacă s-ar alege opțiunea de municipalizare, am primi o parte din impozitele pe care astăzi doar le visăm, fie impozitul din activitatea de întreprinzător, fie cel al persoanelor fizice să fie direcționat la locul de trai al acestora.”
Totodată, alesul local este de părere că atât populația, cât și administrația publică locală ar putea să fie parte în procesul de administrare a municipiului, prin reprezentanții din Consiliile municipale. „Dacă ar fi voință din ambele părți, e vorba despre APC și APL, în colaborare cu CALM, care este autorul acestei idei, atunci s-ar putea de adoptat legile necesare, astfel încât la alegerile locale generale din anul 2023 să putem implementa acest concept. Dar acest lucru trebuie de realizat rapid, în colaborare, prin comunicare, cu îmbunătățirile necesare ale documentului.”