Pe fundalul unor încălcări crase ale principiilor autonomiei locale, în urma mai multor tentative de a bloca bunul mers al reformei de descentralizare, dar și luând în considerație frecvența tot mai mare a cazurilor de presiune politică exercitată asupra membrilor săi, Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM), organizație reprezentativă a APL, a decis în prealabil să convoace, în data de 21 aprilie, Adunarea Generală a APL, în cadrul căreia va fi luată decizia consolidată în privința organizării și desfășurării unor ample acțiuni de protest.

În context, CALM, din numele a peste 2/3 din reprezentanții APL din toată țara, a adresat o DECLARAȚIE  tuturor factorilor de decizie responsabili de derularea reformei de descentralizare – Guvern, Parlament, Președinție, dar și partenerilor de dezvoltare, care au finanțat și finanțează aceste proiecte. Documentul a fost elaborat în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului de Administrare CALM, convocat în regim de urgență, după ce autoritățile centrale au decis excluderea taxei pe autovehicule, dar și având în vedere tergiversarea promulgării Legii 2474, care le-ar permite APL să schimbe destinația terenurilor și să se adreseze direct Curții Constituționale. Declarația cuprinde mai multe condiții adresate instituțiilor care și-au asumat angajamentul în fața APL, dar și a organismelor internaționale donatoare, să implementeze principiile unei autonomii locale veritabile, așa cum presupune Carta Europeană a Autonomiei Locale.

Primarii se arată indignați de decizia DISPROPORȚIONATĂ și INJUSTĂ a instanței de apel în cazul primarului de Taraclia, Serghei FILIPOV. Astfel, o comunitate de zeci de mii de oameni a fost lipsită de un primar cu mai multe mandate, ales din primul tur cu votul a peste 70% de locuitori și care se bucură de o autoritate și încredere enormă pentru faptul că întotdeauna a acționat în INTERESUL PUBLIC, interesul orașului natal și al cetățenilor care l-au ales.

Totodată, edilii solicită măsuri prompte și imediate în ceea ce privește promulgare și publicarea Legii nr. 2474 care a fost adoptată la 4 martie 2016,  prin care autoritățile locale au dobândit dreptul de a schimba destinația terenurilor și de a se adresa direct Curții Constituționale, în cazurile în care sunt încălcate principiile autonomiei locale (art. 109 și 111 ale Constituției). Această lege, elaborată cu concursul experților Consiliului Europei, este unica acțiune concretă și reală adoptată în ultimii ani de către Guvernare în domeniul descentralizării și în conformitate cu așteptările autorităților locale, cu recomandările Consiliului Europei și cerințele partenerilor de dezvoltare. Tărăgănarea promulgării și publicării  acestei legi, a generat în rândul APL și societate suspiciuni privind presiunile unor grupuri de interese ostile reformelor și descentralizării, având drept scop blocarea acestei legi prin nepromulgarea și restituirea ei în parlament.

În același timp, Declarația CALM se referă tranșant la intenția majorității parlamentare de a exclude din politica bugetar-fiscală pentru anul 2016 mai multe măsuri care urmăresc consolidarea bazei fiscale locale: impozitul funciar și impozitul pe autovehicule. Această decizie este tratată de reprezentanții APL ca fiind una extrem de periculoasă și îndreptată împotriva tuturor comunităților locale din Republica Moldova. De fapt, prin aceasta, Parlamentul blochează reformele asumate și întregul proces de descentralizare, adresând un semnal extrem de negativ societății, APL și partenerilor de dezvoltare. Mai mult ca atât, Parlamentul, prin această acțiune, va arunca în haos total sutele de autorități locale pentru care în anul 2016 expiră fondul de compensare destinat acoperirii deficitelor bugetelor locale.

În situația în care revendicările înaintate nu vor fi satisfăcute, iar dialogul cu autoritățile centrale va bate în continuare pasul pe loc, reprezentanții APL își exprimă intenția de a organiza manifestații de amploare, în cadrul cărora să explice societății și partenerilor externi poziția vizavi de pericolele la care sunt expuse localitățile, în lipsa unor pârghii reale, democratice și în spiritul autonomiei locale.

CLICK AICI PENTRU A VIZUALIZA SAU DESCĂRCA DECLARAȚIA INTEGRALĂ CALM din 8 aprilie 2016

Imprimare