Duminică, 15 septembrie, la Complexul Cultural Vatra a avut loc reuniunea autorităților locale și centrale din Republica Moldova și România. Aleșii locali de pe ambele maluri ale Prutului au făcut schimb de experiență, au vorbit despre barierele legislative ce nu permit fortificarea relațiilor APL din cele două state, impedimentele la aplicarea proiectelor comune cu finanțare românească sau europeană, nenumăratele proceduri birocratice la trecerea frontierei a loturilor de carte românească sau alte donații, necesitatea dezvoltării locale și a serviciilor, importanța proiectelor comune și stabilirea de noi parteneriate.

Ambasadorul României în Republica Moldova Daniel Ioniță a vorbit despre relațiile speciale dintre România și Republica Moldova, ghidate de un parteneriat strategic pentru susținerea parcursului european al R.M „Acest parteneriat aduce o serie întreagă de oportunități care se simt la toate nivelurile. Este important să lucrăm în continuare poate și cu mai multă hotărâre pentru a face pe zi ce trece ca cele două maluri ale Prutului să se apropie, iar acest lucru este posibil prin multitudinea de proiecte ce le avem în derulare, a afirmat Excelența Sa menționând că se poate mai mult.  Daniel Ioniță  le-a sugerat aleșilor locali români să utilizeze la maximum oportunitățile oferite de legislația română care le permit să acceseze fonduri pentru derularea în parteneriat a unor proiecte cu localitățile înfrățite din RM. „Lucrați la proiecte în folosul tuturor cetățenilor, ce apropie pas cu pas, zi de zi, Republica Moldova de Uniunea Europeană.

Secretarul de Stat al Ministerului pentru Românii de Pretutindeni Victor Alexeev s-a arătat impresionat de efortul făcut de primarii din România pentru a se întâlni cu colegii din Republica Moldova. „Există la momentul dat proiecte fundamentale, care vor fi derulate în premieră în Republica Moldova, cu suportul Guvernului României. De asemenea, Victor Alexeev a afirmat că primarii din România au mai multă experiență în domeniul bunelor practici și aceasta ar fi utilă aleșilor locali din stânga Prutului.

Președintele CALM Tatiana Badan a afirmat că asociația pe care o reprezintă dorește și  mai multe înfrățiri între localitățile din România și Republica Moldova, dar și mai multe proiecte de dezvoltare locală. „Ne dorim să aducem cât mai multe practici din România și să creștem numărul colaborărilor. Ne dorim servicii mai bune în comunitățile noastre, o dezvoltare locală și o descentralizare veritabile. România este unul dintre cei mai importanți susținători ai noștri, iar rezultatele proiectelor implementate cu suportul colegilor de peste Prut sunt vizibile de către cetățeni. Tatiana Badan a amintit că Asociația Comunelor din România este un partener de nădejde al CALM-ului încă de la creare. „Grație Asociației Comunelor din România și Asociației Orașelor din România am reușit să avem mai multă deschidere din partea structurilor europene, iar vocea autorităților locale din Republica Moldova a devenit cunoscută la nivel european.  

Președintele executiv al Asociației Orașelor din România Ionel Chirița a fost de părere că toate aceste întruniri ale primarilor din cele două state dau rezultate.  „Colaborarea în domeniul local și a armonizării administrației este un lucru pe care îl avem în prim-plan. România a făcut pași importanți din punct de vedere al suportului legislativ și cel instituțional și unitățile administrativ-teritoriale din România au cadrul legal să susțină investiții, servicii publice în Republica Moldova. Ionel Chirița s-a arătat convins de faptul că tot mai multe orașe din România vor realiza proiecte de îmbunătățire a calității vieții în Republica Moldova.

Secretarul general al  Asociației Comunelor din România (ACoR) Gheorghe Bute a amintit că în 2013 ACoR și CALM au fondat Consiliul Autorităților Locale din România și Republica Moldova, structură comună de coordonare a activităților autorităților celor două administrații, în scopul impulsionării și consolidării procesului de cooperare, transfer de cunoștințe și schimb de experiență între colectivitățile locale din cele două state, în cadrul procesului de descentralizare, modernizare și europenizare. „Ca rezultat al acestei activități avem inițiate peste 200 de înfrățiri ale unităților administrativ-teritoriale din cele state. Ne dorim să avem permanent de partea noastră și cele două Guverne, deoarece periodic sunt puse frâne de a nu ne dezvolta așa cum ne-am dori, a punctat Gheorghe Bute.

Primarul municipiului Strășeni Valentina Casian a afirmat că până în 2011,  localitatea pe care o reprezintă nu avea semnat nici un acord de înfrățire și cooperare cu o altă localitate. „Astăzi aveam cinci asemenea acorduri semnate doar cu localități din România. Pe lângă ocazia de a promova localitățile noastre, aceste parteneriate ne oferă șansa de a prelua cele mai bune experiențe și de a le aduce în localitățile noastre.

Directorul executiv al CALM Viorel Furdui a declarat că Consiliul Autorităților Locale din România și Republica Moldova este o platformă foarte bună pentru ca vocea unificată a APL din cele două state să fie auzită în cadrul instituțiilor românești, dar și a celor europene, doar că este nevoie de susținerea acestuia. „De mai mulți ani propunem organizarea unei ședințe comune a Guvernelor Republicii Moldova și României, cu participarea asociațiilor reprezentative ale APL din cele două state, pentru a face o evaluare a situației, a problemelor și necesităților din comunitățile noastre locale.

Printre propunerile făcute în cadrul evenimentului au fost necesitatea consolidării relațiilor dintre cele două state prin programe și proiecte cu implicarea directă a APL, schimbul de experiență între funcționarilor din primării, crearea unui fond special administrat de autoritățile centrale și cele locale, oferirea în cadrul Programului Național de Dezvoltare a României a unor posibilități de cooperare între APL din România și Republica Moldova etc.

Serviciul de Comunicare al CALM































































Imprimare