Liga Studenţilor Basarabeni din Ploieşti, în parteneriat cu Consiliile raionale din Leova şi Cantemir, continuă campania „Tineri pentru viitor”. Acest proiect este dedicat informării autorităţilor locale şi societăţii civile din Republica Moldova cu privire la avantajele financiare ale integrării europene a statului nostru.
În cadrul întrunirilor care se vor desfășura luni, 18 mai, în oraşul Leova, şi marți, 19 mai, la Cantemir, expertul român în accesarea fondurilor europene, Georgiana Tănase, va prezenta beneficiile și oportunitățile de dezvoltare locală și regională care pot fi obținute în urma atragerii proiectelor investiționale finanțate din banii Uniunii Europene.

Solicitat de TRM.MD, Iacob Cerlat, fondatorul Ligii Studenților Basarabeni din Ploiești a declarat că în cadrul acestui proiect autorităţile publice locale şi reprezentanţii societăţii civile vor afla care sunt pașii și acțiunile concrete ce trebuie întreprinse pentru accesarea proiectelor și atragerea surselor suplimentare din fondurile europene pentru dezvoltarea socială și a infrastructurii localităților.

Potrivit organizatorilor, la eveniment şi-au anunţat prezenţa președintele Consiliului raional Leova, Efrosinia Grețu; președintele Consiliului raional Cantemir, Andrei Malașevschi; primarii din mai multe sate, conducători ai instituțiilor și reprezentanți ai asociațiilor obștești din cele două raioane.

Campania „Tineri pentru viitor”, inițiată de Liga Studenților Basarabeni din Ploiești, se dorește a fi un instrument de informare a societății civile și autorităților locale din Republica Moldova cu privire la însemnătatea profundă și benefică a implementării prevederilor Acordului de Asociere al Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Amintim că asociația studenților basarabeni din Ploiești a organizat deja șase simpozioane de profil, în raioanele Criuleni, Strășeni, Cimișlia, Ștefan Vodă, Soroca și Râșcani.

Imprimare