Procesul de descentralizare a APL trebuie să se desfășoare pe tot teritoriul țării consecutiv, având la bază aceleași principii, consfințite de Carta Europeană a Autonomiei Locale. Este opinia invitaților Gagauz Media, care, în cadrul unei dezbateri despre modelele europene de descentralizare, s-au referit la stadiul în care se află reforma în Republica Moldova, în general, și în regiune, în particular. La discuții au participat directorul executiv CALM, Viorel Furdui, Alexandru Tarnavschi, vicepreședintele Adunării Populare a UTA Găgăuzia, Vadim Ceban, prim vicepreședinte al Comitetului Executiv al UTA Gagauzia și președintele Asociației CALM a primarilor din UTA Găgăuzia, Nicolae Gotișan.

Nicolae Gotișan, președintele Asociației Primarilor din UTA Găgăuzia, a opinat că regiunea nu trebuie să meargă după reguli aparte: ”La moment, UTA Găgăuzia este un pic în întârziere în ceea ce privește adoptarea și implementarea politicilor de descentralizare. Trebuie să facem un salt, pentru că transferul finanțelor în regiune nu trebuie să se deosebească de restul teritoriului Republicii Moldova. Procesele economice care au loc în societate nu trebuie să se împiedice în disensiuni politice”.

În context, Alexandru Tarnavschi, vicepreședintele Adunării Popularea menționat că politicile de descentralizare nu au fost ajustate de ceva timp: ”Documentul  autonomei locale nu a fost modificat demult. Totuși, în comparație cu Legea care funcționează în afara autonomiei, accentul nu se pune pe competențele APL, ci mai degrabă pe structura acestora. Noi mai avem un nivel de putere în interiorul autonomiei. Cred că este nevoie de ajustat documentul, dar trebuie de făcut acest lucru delicat”.

 În această ordine de idei, Vadim Ceban, prim-vicepreședinte alComitetului Executiv al UTA Găgăuzia a subliniat că responsabilitatea APL este mare, iar orice soluție, inițiativă trebuie să țină neapărat cont de partea financiară: ” La nivel de țară trebuie să funcționeze un principiu: acolo unde sunt acumulate resursele, acolo trebuie și să rămână. Este principiul elementar al descentralizării. Dacă o companie care creează locuri de muncă și varsă bani la buget, este amplasată în localitatea X, atunci anume locuitorii acesteia trebuie să beneficieze de acești bani: impozitul pe venit, alte resurse, pentru ca primarul și Consiliul Local să nu alerge cu mâna întinsă, ci să gestioneze aceste resurse așa cum consideră de cuviință, desigur pentru nevoile localității și ale cetățenilor”.

Viorel Furdui, director executiv CALM, a explicat: ”În ceea ce privește descentralizarea și repartizarea resurselor suntem demult pregătiți să o facem, pentru că există toate premisele, dar și cadrul corespunzător. Toate aceste procese de reformă a APL au fost susținute de nenumărate discuții și documente importante care au fost adoptate, cum ar fi principiile autonomiei locale și Carta Europeană a Autonomiei Locale în 1998. Este vorbadespre un document fundamental șiextrem de important pentruprezentulșiviitoruldescentralizăriișiautonomiei locale din Republica Moldova, deoarececonținetoateprincipiileșinormele de bază, pe care se întemeiază o guvernarelocalămodernă.Descentralizarea, de fapt, înseamnă depolitizarea, crearea centrelor de dezvoltare în toată Republica Moldova, nu numai în Chişinău, în capitală, în care se concentrează toate resursele: şi politice, şi economice, şi financiare.Descentralizarea înseamnă că tu trebuie deja să te duci în teritoriu şi nu tu eşti cel care dictează, dar, din contra, trebuie să asculţi ce îţi spun oamenii. Descentralizarea înseamnă adevărata modernizare a statului.. Administrația de pe eșichierul de sus urmează încă să conștientizeze pe deplin filosofia descentralizării și efectele sale benefice la toate nivelele, așa încât transferul de competență,  de resurse, de posibilități să aibă loc pe bune. Administrația publică locală este cel mai aproape de cetățeni, ei se ciocnesc zilnic de problemele acestora, respectiv primarii sunt cele mai indicate persoane să le soluționeze. Promovarea  şi implementarea politicilor de descentralizare financiară este cheia schimbării”. 

Imprimare