Circa 100 de reprezentanţi ai autorităţilor publice locale din Franţa şi din Republica Moldova au participat la un seminar de două zile cu genericul: „Cooperarea descentralizată Franţa – Moldova, un avantaj pentru atractivitatea regiunilor”. Agenda evenimentului, organizat de către Ambasada Franţei la Chişinău, în parteneriat cu Congresul Autorităţilor Locale din Moldova și Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor a cuprins trei tematici de bază: cooperarea intercomunitară, rolul diasporei şi dezvoltarea turismului rural.
Principalele obiective ale acestui seminar au fost cooperarea moldo-franceză prin prezentarea de bune practici, dezbaterea aspectelor problematice ce pot apărea în cadrul proceselor de descentralizare, identificarea de soluții pentru finanțarea proiectelor locale, precum și relaționarea eficientă între autoritățile locale și stat, în contextul reformei administrativ-teritoriale.
VIOREL FURDUI, DIRECTOR EXECUTIV CALM: ” În Republica Moldova deocamdată nu există cultură de cooperare intercomunitară, iar acest eveniment vine să prezinte experienţa franceză, să arate cum prin această consolidare s-a reuşit dezvoltarea unor servicii publice calitative!”
Astfel, la Costești au ajuns și 12 reprezentanți ai APL din Franța, care au împărtășit cu colegii moldoveni experiența și expertiza pe care o dețin în domeniul autonomiei locale și descentralizării fiscale. Totodată, aceștia au oferit informații prețioase despre mecanismele funcționării sistemului APL din Franța, competențele pe care le au primarii francezi, aspectele colaborării cu autoritățile centrale și ale finanțării de către stat, dar și elementele politicilor fiscale în gestionarea unei localități franceze.
În context, directorul executiv CALM, Viorel Furdui, a menționat: „Seminarul reprezintă o oportunitate bună pentru primarii moldoveni de a afla care sunt provocările cu care s-au confruntat francezii în procesul de regionalizare, cum au reușit să realizeze descentralizarea și cum se vede în plan european transferarea atribuțiilor de la nivel central la cel local. Așa cum știm, în Republica Moldova deocamdată nu există cultură de cooperare intercomunitară, iar acest eveniment vine să prezinte experienţa franceză, să arate cum prin această consolidare s-a reuşit dezvoltarea unor servicii publice calitative. Modelul francez demonstrează că 3-5 primării pot dezvolta servicii împreună şi pot asigura ca aceste servicii să nu depindă de mărimea localităţii.”
Participanţii, pe lângă schimbul de experienţă în domeniul cooperării descentralizate, au putut identifica proiecte comune. Edilii spun că experiența Franței, o țară excesiv centralizată în trecut, în ceea ce privește descentralizarea este una foarte valoroasă pentru viitorul APL din Republica Moldova.
NATALIA PETREA, PRIMAR DE COSTEȘTI, IALOVENI: ” Consider că discuțiile între APL și APC trebuie să fie constructive, reprezentanții localităților trebuie în permanență consultați, implicați în procesul de elaborare a politicilor, pentru că reformele nu pot fi mimate la nesfârșit!”
Primarul localității-gazdă a seminarului, Natalia Petrea, susține că pentru preluarea experienței franceze este nevoie, întâi și-ntâi, de o deschidere din partea autorităților centrale, care, deși utilizează de zeci de ani banii publici pentru a călători în țări europene, nu au făcut deocamdată pași concreți să se apropie de ele, în special pe segmentul descentralizării: ”Exemplele care au fost oferite ar trebui ascultate atent de către autoritățile centrale, pentru că în ele se regăsesc idei excelente pentru procesul de elaborare a politicilor naționale. Francezii promovează conceptul de cooperare intercomunală, care constă în fuziunea, amalgamarea localităților. Și această idee merită luată în calcul. În ceea ce privește al treilea aspect discutat la seminar, dezvoltarea turismului, e ceva care pot aplica la Costești, dar, mai întâi, trebuie rezolvate problemele de infrastructură – drumuri, apă, canalizare. A fost interesant să aflu că în Franța, turismul aduce mai mulți bani chiar decât industria constructoare de mașini. Respectiv, am putea prelua această idee, pentru că satul Costești are potențial turistic mare – avem un complex turistic unic, orașul medieval, dar care are nevoie de investiții. Consider că discuțiile între APL și APC trebuie să fie constructive, reprezentanții localităților trebuie în permanență consultați, implicați în procesul de elaborare a politicilor, pentru că reformele nu pot fi mimate la nesfârșit.”
LILIAN MUSTEAȚĂ, PRIMAR DE BOBEICA, HÎNCEȘTI: ” Cred că reforma teritorial-administrativă, cu comasarea primăriilor, cu aducerea serviciilor mai aproape de oameni, cu adevărata descentralizare administrativă și fiscală e ceea ce trebuie să preluăm în regim de urgență de la francezi!”
Primarii mai spun că reformele franceze au avut un impact pozitiv din simplul motiv că în capul mesei este pus cetățeanul și nevoile lui. Astfel, au fost elaborate strategii cât mai aproape de preocupările comunităților.
”Avem o experiență de colaborare cu francezii din anul 1994. În tot acest timp, m-a impresionat perspectiva prin care privesc ei lucrurile. De exemplu, au venit cu o contribuție financiară pentru construcția apeductului, dar au insistat să ajute în calitate de voluntari la lucrări. Ba mai mult, ei promovează voluntariatul în localitățile lor, așa că implicarea din partea cetățenilor a fost importantă. Francezii nu ne dau bani ca la trântori, ci ne ghidează pașii în așa fel încât anumite proiecte să genereze câștiguri în bugetul local și să aibă un impact social dorit. Cred că reforma teritorial-administrativă, cu comasarea primăriilor, cu aducerea serviciilor mai aproape de oameni, cu adevărata descentralizare administrativă și fiscală e ceea ce trebuie să preluăm în regim de urgență de la francezi.”