În perioada 13-14 decembrie, curent, la Chișinău se va afla o delegație a Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei (CALRCE). Scopul vizitei este de a monitoriza starea democrației locale din Republica Moldova, dar și evoluțiile în cazul primarului general Dorin Chirtoacă.  

Din componența delegației fac parte Președintele Camerei Regiunilor a CALRCE,  Dna Gun Marie Helgesen, Președintele Grupului Independent de Experți al CALRCE, profesorul M. Moreno, dar și membri ai secretariatului CALRCE.

Membrii delegației vor avea întrevederi cu conducerea Congresului Autorităților Locale (CALM), cu reprezentanți ai autorităților centrale, dar și cu alți reprezentanți ai  APL din Republica Moldova. În baza acestei vizite, la una din primele sesiuni a CALRCE (primăvară sau toamnă) va fi elaborat și prezentat raportul final și adoptată Rezoluția privind situația în domeniul democrației locale din Republica Moldova. Totodată, se va stabili modul de implementare a Recomandărilor 322/2012 și Foii de Parcurs din 2016 și vor fi făcute noi recomandări autorităților statului nostru.

Republica Moldova a semnat Carta Europeană a Autonomiei Locale în 1997, iar din 1998 aceasta a intrat în vigoare. Cu toate acestea, acest act european obligatoriu, din păcate nu este cunoscut și respectat în modul corespunzător de către instituțiile statului.

Menționăm că Consiliul Europei, prin intermediul CALRCE, periodic elaborează rapoarte de monitorizare și recomandări pentru autorități.

CALRCE a constatat nu o singură dată că domeniul democrației locale (alături de justiție, mass-media, drepturile omului) este unul dintre cele mai problematice și fără mari progrese înregistrate de-a lungul timpului.

CALM amintește că CALRCE a elaborat rapoarte de monitorizare în anii 2002, 2005 și 2012. Majoritatea acestora au constatat prea puține progrese  (cele înregistrate erau mai mult de ordin formal), dar și lipsa unei voințe reale din partea autorităților statului de a produce schimbarea în domeniul democrației locale.

Din păcate, până în prezent, autoritățile au reușit doar să mimeze reformele în acest domeniu, în realitate acestea rămânând doar la nivelul adoptării unor acte legislative și la nivelul unor declarații.  

Cu regret, deseori se acționează contrar principiilor autonomiei locale și angajamentelor asumate în acest domeniu. Realitățile din ultimul timp confirmă aceste constatări. Deși în 2016 apăruseră unele semnale pozitive de voință politică de a produce schimbările atât de necesare, începând cu 2017, starea lucrurilor a început să degradeze esențial la toate capitolele. Statutul alesului local este compromis prin arestări și presiuni, nu există autonomie organizațională și nici în domeniul salarizării, autonomia financiară se restrânge și mai mult, controlul administrativ se accentuează, iar dialogul dintre CALM/APL și Guvern este blocat.

CALRCE este cea mai importantă instituție a  Consiliului Europei care este preocupată de problemele din domeniul APL, dar și de starea democrației locale din țările membre.

Amintim că în urma unei vizite la Chișinău, în  luna octombrie, curent, Congresul CoE s-a arătat preocupat de nerespectarea mai multor articole din Carta Europeană a autoguvernării locale, dar și de faptul că Dorin Chirtoacă a fost înlocuit cu un responsabil local neales. Congresul s-a angajat atunci să monitorizeze îndeaproape situația.  

Serviciul de comunicare al CALM

Imprimare