PNUD Moldova îndeamnă autoritățile publice locale și băștinașii stabiliți oriunde în lume să depună dosare pentru granturi care să contribuie la dezvoltarea localităților. Granturile sunt oferite în cadrul programul național DAR „Diaspora Acasă Reușește”, lansat de Biroul Relații cu Diaspora.

Finanțarea proiectelor se va efectua în baza parteneriatului 1+3: diaspora + Guvern, autoritățile publice locale și partenerii de dezvoltare/donatorii.

Domeniile eligibile pentru finanțarea activităților sunt:
1) infrastructura (apă și canalizare, drumuri, școli, grădinițe, case de cultură);
2) protecția mediului (prevenirea poluării mediului înconjurător, managementul deșeurilor);
3) economia (dezvoltarea regiunii, investiții, dezvoltarea agriculturii);
4) eficiența energetică (panouri solare, iluminare stradală, izolare termică);
5) cultura (protecția patrimoniului, zone de odihnă, dezvoltarea turismului rural, expoziții și festivaluri);
6) educația (programe pentru copii, sport, inovație, transfer de cunoștințe și know-how);
7) protecția socială (centre medicale, centre sociale, cantine sociale, altele).

Termenul limită de depunere a dosarelor este 9 februarie 2020. Mai multe detalii sunt incluse în Ghidul accesibil la http://bit.ly/2tpTcnT

În 2020, PNUD Moldova este partenerul acestui program și va susține proiectele depuse de APL-uri în parteneriat cu Asociațiile de Băștinași. Suportul este acordat în cadrul proiectului „Migrație și dezvoltare locală”, finanțat de Swiss Cooperation in Moldova.

Prin programul DAR 1+3 este extins la nivel național modelul de implicare a diasporei în dezvoltarea locală, pilotat în perioada 2015-2018 de PNUD și Guvernul Elveției.

Imprimare