Președintele CALM (Congresul Autorităților Publice Locale din Moldova), Tatiana Badan, primar de Selemet, Cimișlia, a susținut un discurs în apărarea continuității reformei finanțelor publice locale. Alocuțiunea a fost rostită în cadrul unei conferințe internaționale organizate de către Congresul Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei, cu genericul: ”Îmbunătățirea managementului financiar prin instrumente de benchmarking (analiza comparative) a finanțelor publice locale: un instrument comun pentru țările Parteneriatului Estic”, desfășurată la Chișinău, în data de 8 octombrie curent.
La lucrările conferinței au participat vicepremierul, ministrul de Externe, Natalia Gherman, Tengiz Shergelashvili, prim vice-ministru al Dezvoltării Regionale și Infrastructurii, Georgia, Aneil Singh, șeful Secției Proiecte a Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, dar și reprezentanți ai APL din Ucraina, Belarusi, Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Spania, Danemarca, Republica Slovacia, dar şi din Republica Moldova. Moderatorul conferinței a fost Ghenadie Barbă, șef adjunct al Oficiul Consiliului Europei în Republica Moldova.
TATIANA BADAN, PREȘEDINTE CALM: ”Așa cum demonstrează experiența Republicii Moldova, descentralizarea financiară constituie elementul principal și cheia succesului reformelor în domeniul descentralizării. Fără acțiuni foarte concrete, consecvente și continue în domeniul dat, reforma descentralizării riscă să rămână doar pe hârtie și un vis frumos!”
În debutul conferinței, președintele CALM s-a adresat participanților: ”Permiteți-mi să vă salut din numele Congresului Autorităților Locale din Moldova, organizație care întrunește marea majoritatea a comunităților locale din Republica Moldova și care este unul din cei mai insistenți și consecvenți promotori ai descentralizării și consolidării autonomiei locale din Republica Moldova. Aceasta, deoarece suntem profund convinși că, în prezent, pentru Republica Moldova precum și alte țări din Parteneriatul Estic cu un trecut totalitar, o administrație publică descentralizată și o autonomie locală reală și efectivă, constituie elementul fundamental pentru modernizarea reală și avansarea reformelor în toate alte domenii ale vieții sociale precum: justiție, lupta cu corupție, dezvoltare economică, protecție socială etc. Desconsiderarea locului și importanței primordiale a descentralizării și a reformei administrației, în opinia noastră constituie un impediment important și una din cauzele principale a blocajelor și întârzierilor în implementarea reformelor ambițioase și extrem de complexe în parcursul nostru european. În Republica Moldova, procesul de descentralizare și reformă a administrației publice locale durează deja de peste 25 ani, cu anumite succese și insuccese. Începând cu anul 2009, descentralizarea a devenit pentru prima dată una din prioritățile principale declarate ale guvernului, iar în anul 2012 a fost adoptată prin lege strategia națională de descentralizare și planul de acțiuni pentru anii 2012-2015, care oferă o viziune destul de complexă și clară a direcțiilor de dezvoltare în domeniul descentralizării administrative și consolidării democrației locale. Totodată, una din puținele, dar extrem de importantele realizări practice ale noastre în domeniul descentralizării din ultima perioadă, reprezintă implementarea, începând cu anul 2014, a primei etape noului sistem de finanțe publice locale. În cadrul acestei etape, s-a reușit depolitizarea sistemului de transferuri, creșterea motivației pentru APL în acumularea veniturilor și creșterea gradului de libertate în gestionarea resurselor financiare proprii. Iar, în prezent, urmează a fi pusă în aplicare următoarea etapă a reformei – consolidarea bazei fiscale a bugetelor locale. Acest pas presupune transferul către autoritățile locale a unor noi surse de venituri și, respectiv, creșterea capacității fiscale. Sperăm foarte mult ca aceste angajamente a Guvernului să fie respectate. Așa cum demonstrează experiența Republicii Moldova, descentralizarea financiară constituie elementul principal și cheia succesului reformelor în domeniul descentralizării. Fără acțiuni foarte concrete, consecvente și continue în domeniul dat, reforma descentralizării riscă să rămână doar pe hârtie și un vis frumos. În acest context, salutăm această inițiativă a Consiliului Europei, realizată cu suportul Uniunii Europene, în care obiectivul principal constituie sprijinirea procesului de reformă a administrației publice locale și îmbunătățirea managementului finanțelor publice locale, pe baza standardelor europene și a proceselor de analiză comparativă. O temă extrem de actuală și importantă pentru Republica Moldova, dat fiind faptul că îmbunătățirea managementului financiar reprezintă una din etapele reformei finanțelor publice locale menționate mai devreme. Mai mult ca atât, luând în considerație faptul că Republica Moldova deja de mai mult ani implementează o reformă a finanțelor publice locale, considerăm că acest instrument de analiză comparativă poate fi testat și pilotat anume în țara noastră. Deoarece, implementarea reformei finanțelor locale oferă toate posibilitățile și datele necesare realizării unei astfel de analize comparative. Iar de rezultatele acestei pilotări, ar putea beneficia toate țările din parteneriatul estic. În fine, vă dorim tuturor succes, participare activă și productivă pentru a atinge scopul și obiectivele propuse. In mod special, aducem mulțumiri Consiliului Europei și Uniunii Europene, pentru efortul mare și constat în promovarea democrației locale din Republica Moldova. Organizatorilor felicitări pentru buna organizare și desfășurare a acestui eveniment important pentru noi toți! Iar autorităților statului și nouă tuturor doresc mult succes și realizări concrete în procesul de descentralizare și consolidare a democrației locale din țările noastre! A venit timpul ca să trecem de la declarații, promisiuni și strategii la fapte concrete!”
În cadrul conferinței, participanții au făcut schimb de opinii privind utilizarea cât mai eficientă a instrumentelor de analiză comparativă a finanţelor publice locale, care pot fi folosite cu succes în ţările Parteneriatului Estic.