Peste 400 de kilometri de drumuri naţionale vor intra în reparaţie în această lună. Printre principalele trasee care urmează a fi reabilitate sunt Chişinău – Ungheni, Bălţi – Sărăteni, Chişinău – Giurgiuleşti. Majoritatea lucrărilor sunt finanţate din fonduri externe.

Autorităţile promit că, în cel mult două săptămâni, vor începe reparaţia pe trei porţiuni de pe drumul Chişinău – Ungheni – Sculeni. La fel, va fi reparat drumul Hânceşti – Lăpuşna, Ialoveni, două porţiuni de pe traseul Bălţi – Sărăteni şi altele două de pe Bălţi – Făleşti – Sculeni. În prezent, lucrări de reabilitare se execută pe mai multe porţiuni de pe traseul Chişinău – Giurgiuleşti.

În total, reabilitarea drumurilor naţionale va costa 235 de milioane de euro. Banii vin din creditele oferite de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare şi Banca Europeană de Investiţii.

Vom aminti că ministrul transporturilor, Iurie Chirinciuc, declara, în vara anului trecut, într-un interviu acordat Deschide.MD, că anul acesta urmează să fie reparate porțiunile de drum Orhei-Călărași, Sărăteni – Bălți, tronsonul de 31 de km e în lucru pentru 2017. Urmează Soroca – Otaci, Sculeni – Bălți. În trei luni trebuia sa fie semnat contractul pentru traseul Hâncești-Leova-Cantemir și traseul Hâncești-Cimișlia. Tot pentru anul acesta se planifică reparația drumului de ocolire Bahmut-Vulcănești-Slobozia Mare.

Imprimare