Probleme și perspectivele sectorului gestionării deșeurilor în viziunea Autorităților Publice Locale și Centrale 

Joi, 15 mai 2014, și-a desfășurat lucrările Conferința națională privind implementarea strategiei de gestionare a deșeurilor în Republica Moldova pentru anii 2013-2027. Evenimentul a fost organizat de Congresul Autorităților Locale din Moldova în parteneriat cu Ministerul Mediului. Conferința a întrunit peste 100 de reprezentanți ai Autorităților Publice Locale de nivelul I și II, specialiști a întreprinderilor municipale, precum și reprezentanți ai guvernului.

În debutul ședinței Vicepreședintele Congresului Autorităților Locale din Moldova, Dl. Gheorghe Răileanu, Primarul or. Cimișlia a menționat că evenimentul de astăzi este un pas important și foarte necesar în vederea soluționării problemelor grave, vechi, cronice ce țin de colectarea și prelucrarea deșeurilor. La rândul său, Dl. Gheorghe Șalaru, ministrul mediului, a trecut în revistă principalele probleme ale sectorului dat și importanța existenței unei viziuni strategice clare care să asigure atragerea investițiilor și combaterea problemelor grave care exista în prezent în domeniul administrării deșeurilor. În mod special, ministrul a menționat despre rolul deosebit al autorităților locale și importanța unei cooperări cât mai strânse între administrația centrală și cea locală. 

În cadrul conferinței au fost abordate problemele ce țin de planificarea sectorială, realizarea și perspectivele în domeniul managementului deșeurilor solide. Totodată a fost discutat rolul actual, activitatea Autorităților Publice Locale, precum și a fost efectuată analiza oportunităților investiționale în domeniu. 

În acest context reprezentanții Autoritățile Publice Locale de diferite nivele au menționat despre necesitatea oferirii unor pârghii pentru Autoritățile Publice Locale în vederea soluționării problemelor de colectare și prelucrare a deșeurilor la nivel local. De asemenea reprezentații APL au menționat despre necesitatea organizării campaniilor de sensibilizare și educare a cetățenilor pentru ca aceștia să fie informați despre noile măsuri mai calitative de colectare și prelucrare a deșeurilor și impactul acestora supra mediului ambiant și sănătății cetățenilor. Aceste soluții vor avea un impact calitativ pe termen lung asupra dezvoltării comunităților și cetățenilor din Republica Moldova.

Evenimentul a avut drept scop prezentarea și dezbaterea publică a Strategiei de Gestionare a Deșeurilor, care prevede o abordare sistemică a problemei pe termen lung 2013-2027, și are drept scop promovarea unui nou mod de colectare a deşeurilor menajere, a celor de producţie, recuperarea materialelor reutilizabile, protecţia mediului şi realizarea unui program de salubrizare stradală unitară, care să contribuie la reducerea cantităţii de deşeuri depozitate în respectivele zone, prin stabilirea unui sistem adecvat  de tratare pentru  fiecare tip de deşeuri, în vederea protejării mediului.

Viziunea strategică a managementului deşeurilor constă în dezvoltarea pînă în anul 2027 a unui sistem integrat de gestionare a deşeurilor, eficient din punct de vedere economic şi care să asigure protecţia mediului înconjurător şi a sănătăţii populaţiei.

Acest eveniment, reprezintă o continuare a unei cooperări fructuoase stabilite între CALM și Ministerul Mediului, care au mai organizat în comun Conferința Națională ”Alimentarea cu apă și sanitație în Republica Moldova” la data de 20 martie 2014, în cadrul căreia a avut loc un schimb de opinii între reprezentații administrației publice centrale și locale pe marginea problemelor din domeniul aprovizionării cu apă și canalizare.

Serviciul comunicare si relaţii cu publicul al CALM:

Nadejda Sacovici: tel. 0(22) 22-35-09, tel/fax. 0(22) 22-35-29, 0(22) 21-32-35, e-mail: info@calm.md





























































































Imprimare