La 18 decembrie, de Ziua Internațională a Migranților a avut loc ceremonia oficială de totalizare a proiectului PNUD Moldova „Migrație și dezvoltare locală (MiDL). La eveniment au participat reprezentanți ai APL, președinți ai Asociațiilor de Băștinași, reprezentanți ai autorităților centrale și ai Congresului Autorităților Locale. Proiectul a fost finanțat de Guvernul Elveției, unul dintre obiective fiind de a valorifica potențialul băștinașilor care au plecat peste hotare și de a contribui cu ajutorul acestora la dezvoltarea comunităților noastre. Astfel, în 38 de localități partenere ale proiectului PNUD Moldova MiDL au fost îmbunătățite serviciile socio-economice și de infrastructură pentru circa 300 000 de persoane. Aceste realizări au fost posibile și datorită colaborării dintre asociațiile de băștinași și autoritățile locale.

Caroline Tissot, directoarea Biroului de cooperare al Elveției în Republica Moldova a menționat că migranții împreună cu autoritățile locale oferă servicii și oportunități mai bune pentru cei care au rămas acasă. Problema migrației a fost transformată în oportunitate și asigură o dezvoltare cu adevărat durabilă. Caroline Tissot a mulțumit primarilor pentru dedicație, respectarea principiului subsidiarității și a implicării oamenilor în luarea deciziilor privind prioritățile din localitățile lor.

Viorel Furdui, director executiv al CALM i-a felicitat pe toți participanții din cadrul acestui proiect, dar și pe susținătorii acestei inițiative. „Văzând care sunt primăriile selectate mi-am dat seama că rezultatul va fi încununat cu succes. Dna Caroline Tissot a pronunțat cuvântul subsidiaritate. Acest principiu, alături de  descentralizare și autonomia locală ne pot permite să schimbăm lucrurile în această țară. Relația directă cu APL, acordarea posibilităților autorităților locale de a aplica la fonduri, acordarea unei atenții mai sporite aspectelor investiționale este și un deziderat al CALM-ului încă de la înființare, dar și un obiectiv pe care încercăm să-l promovăm în relațiile noastre cu partenerii, cu autoritățile statului. Ne bucurăm că în ultimul timp sunt mai multe semnale că partenerii noștri de dezvoltare văd în APL un actor important în ceea ce privește dezvoltarea. Mulțumim partenerilor acestor proiect, dar și partenerilor de dezvoltare. Sunt convins că viitorul acestei țări depinde de aleșii locali.

Andrei Darie, coordonator programe PNUD Moldova a afirmat că investițiile efectuate în localități au generat alte investiții din partea diasporei și a partenerilor locali, în mărime dublă de ceea ce s-a oferit în cadrul proiectului. „A fost utilizat potențialul migranților, capacitățile acestora, dar și suportul lor financiar pentru transformarea localităților lor de baștină. Ne-au impresionat proiectele care generează dezvoltare economică și locuri de muncă, a traseelor turistice, a creării centrelor sociale pentru bătrâni, a aprovizionării cu apă. Vom susține și în continuare aceste comunități pentru ca rezultatele să aibă continuitate.

Valentina Carastan, primarul satului Slobozia Mare, raionul Cahul a afirmat că grație acestui proiect a fost consolidată echipa primăriei, dar și dialogul între APL și băștinașii care au plecat peste hotare. „Am făcut 3,1 km de apeduct cu contribuția Guvernului Elveției, a băștinașilor care au plecat și a Consiliului local. A urmat un proiect de suflet, ce constă în construcția unei scene de vară cu un perete ornamentat cu elemente tradiționale. Valentina Carastan și-a exprimat speranța că vor continua și alte colaborări cu băștinașii care s-au stabilit cu traiul peste hotare.

Victor Ambroci, director al liceului Spiru Haret din Chișinău, originar din Lozova, Strășeni a fost una dintre personalitățile implicate în acest proiect.  „Am participat la o tabără cu schimb de experiență pentru 50 de elevi de la Liceul „Spiru Haret din Chișinău și cei de la Liceul Teoretic „Mitropolit Nestor Vornicescu din Lozova. Grupul de tineri a avut parte de un tur ghidat prin Codrii Moldovei și o vizită la Muzeul Rezervației. Pentru mine localitatea de baștină este ca și familia, iată de ce aceasta nu poate fi abandonată. Potrivit directorului liceului Spiru Haret, este o datorie morală a fiecărui om de a se întoarce cu gândul dar și cu o contribuție la baștina sa.

În comuna Coșnița, raionul Dubăsari a fost creat un club sportiv comunitar, dar și o zonă comercială în centrul localității. Potrivit primarului Alexei Gafeli, această inițiativă a fost o noutate pentru băștinașii plecați, aceștia manifestându-și toată susținerea.

În localitatea Cărpineni, Hâncești, prin intermediul proiectului „Migrație și Dezvoltare Locală au fost implementate trei proiecte. Două au contribuit la îmbunătățirea infrastructurii, iar al treilea a fost unul economic și a avut ca obiectiv crearea noilor locuri de muncă. Ion Cărpineanu, primar de Cărpineni, Hâncești este de părere că mai mulți băștinași cred în Republica Moldova și au revenit acasă creând produse noi pentru statul nostru, chiar dacă au întâmpinat obstacole în obținerea tuturor actelor permisive.

Valeriu Guțu, primarul comunei Ciorești, raionul Nisporeni participă din anul 2015 în cadrul proiectului MiDL. „Atunci am procurat un tractor și pubele și astfel a fost inițiat serviciul de salubrizare din localitate. Din 2017, cu excepția orașului Nisporeni, localitatea Ciorești este singura din raion care evacuează deșeurile la depozitul ce corespunde normativelor igienico-sanitare. Ne dorim ca localnicii să trăiască într-un mediu sănătos și curat, dar să le fie bine și turiștilor pentru că mai implementăm un proiect foarte ambițios „Dor de Codru. Atunci când ai un buget auster și o multitudine de probleme te gândești cum să identifici soluții. Resursele pe care le avem sunt zona extraordinar de frumoasă, codrii, meșterii populari și oamenii. Toate acestea am decis să le punem în valoare ca să aibă de beneficiat toată lumea: oamenii care vor presta aceste servicii turistice, turiștii care vor veni, cetățenii ce vor avea locuri de muncă și vor achita impozite în bugetul local.

 Andrei Covali, primar de Nimoreni, Ialoveni a declarat că asociația de băștinași s-a implicat nu doar contribuind la pavarea trotuarului de pe strada centrală din localitate, dar și la organizarea unor evenimente culturale. „Dacă în fiecare an s-ar realiza câte un asemenea proiect, localitățile noastre ar arăta altfel.

Tatiana Țurcan, primar al comunei Vinogradovca, raionul Taraclia, vicepreședinte al CALM a reușit să construiască la grădinița din localitatea o cazangerie pe bază de biomasă, să instaleze baterii solare, să dea în exploatare un centru pentru copii cu dizabilități. „Acum, în programul MiDL reabilităm două izvoare cu implicarea băștinașilor și ne propunem să aprovizionăm cu apă Mirnoie. Banii de care dispun primăriile ne ajung pentru salarizare și întreținere, iată de ce fără suportul partenerilor de dezvoltare satele noastre ar stagna.

CALM este partener al proiectului MiDL și a contribuit considerabil cu expertiză la crearea Asociațiilor de Băștinași, la integrarea migrației în planurile de dezvoltare locală, la asistența APL în inițierea și conducerea campaniei de crowdfunding.

Serviciul de Comunicare al CALM













Imprimare