La data de 15 decembrie 2015, au fost semnate contractele pentru procurarea autobuzelor și microbuzelor noi pentru parcul de transport urban public al orașului Orhei.

Semnarea documentelor a avut loc la Primăria orașului Orhei, la ea participând edilul orașului Ilan Șor, viceprimarii pe economie și infrastructură, consilierii locali, reprezentantul AO „Pentru Orhei”, directorii companiilor CBS Motors și Pacific Motors. La ceremonie a fost prezent, în calitate de oaspete de onoare, Ambasadorul Republicii Belarus în RM, Serghei Ciciuk.

 

Contractele prevăd achiziționarea a 19 microbuze de producție sud-coreeană, marca Hundai și 12 autobuze de la producătorul belorus МАЗ.

Primarul orașului Ilan Șor a ținut să menționeze că în câteva zile va fi făcută prezentarea noului transport public urban pentru locuitorii Orheiului, în cadrul căreia va fi anunțat și termenul când noile mașini vor ieși pe rutele orășenești.

Imprimare