Oraşul Paşcani din România a aprobat un proiect de 10 000 de euro pentru oraşul Ialoveni din Republica Moldova, ca urmare a Acordului de Înfrăţire între cele două localităţi, semnat în 2016.
Un ajutor financiar de 10 000 de euro vine de peste Prut pentru oraşul Ialoveni din R. Moldova. Primăria Paşcani a aprobat proiectul propus de Sergiu Armaşu, primar de Ialoveni, în baza protocolului de înfrăţire şi colaborare între cele două localităţi, scrie InfoPrut.
În 2016, după mai mulţi ani de încercări pentru semnarea acordului de înfrăţire între Paşcani şi Ialoveni, momentul a avut loc în R. Moldova, cu ocazia hramului oraşului, acolo unde au participat mai mulţi aleşi locali din România şi Republica Moldova, dar şi Principele Radu al Casei Regale a Românei. Din partea Municipiului Paşcani au fost prezenţi viceprimarul, secretarul şi consilierul edilului.
„Administraţia locală din Paşcani doreşte ca pe viitor colaborarea între cele două oraşe să fie fructoasă pe mai multe planuri şi administraţia din Ialoveni să fie prezentă la evenimentele ce se vor desfăşura în Municipiu”, declarau autorităţile din Paşcani.