Colaboratorii Serviciului de Asistență Medicală Urgentă din localitatea Volintiri, raionul Ștefan-Vodă au avut la data de 30 august 2017 prilej de bucurie. După 14 ani de activitate într-un edificiu unde lipseau cele mai elementare condiții, acum își vor putea continua misiunea importantă de a sta la straja sănătății populației și de a reacționa prompt în situațiile de urgență, într-un sediu nou, cu o suprafață de peste 80 m2, renovat și utilat conform cerințelor actuale. Noile schimbări vor influența pozitiv activitatea echipei de AMU, motivând-o să acorde asistență medicală la nivel înalt, ceea ce va fi în beneficiul cetățenilor.

Potrivit Consiliului raional Ștefan Vodă, șa evenimentul de inaugurare au participat deputații în Parlamentul Republicii Moldova dl Boris Golovin și dl Igor Vremea, președintele raionului Ștefan Vodă dl Nicolae Molozea, vicedirectorul Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească dl Vasile Cucu, dl Nicolae Moiseev, primar de Volintiri, dl Iurie Moiseev, consilier raional și local, conducătorii din domeniul sănătății, dna Mariana Haret și dl Valeriu Boian.

Dl Igor Sîrghi, șef a substației de asistență medicală urgentă Ștefan Vodă, a mulțumit deputaților, vicedirectorului CNAMUP, președintelui raionului pentru renovarea foarte rapidă a sediului din Volintiri, pentru crearea celor mai bune condiții pentru activitatea colectivului medical.

Dl Vasile Cucu a menționat că Serviciul de Asistență Medicală Urgentă din Republica Moldova este un serviciu de importanță strategică la nivel național, de aceea consolidarea și modernizarea continuă a serviciului este o prioritate pentru Guvernul Republicii Moldova, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și conducerea Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească.

Dl Boris Golovin care a contribuit la renovarea sediul din Volintiri a menționat că numai în luna august au fost inaugurate 6 sedii AMU, până la sfârșitul anului 2017 vor fi renovate încă 12-13 edificii pentru serviciul de urgență. Condițiile bune de activitate vor spori acordarea serviciilor de calitate populației din zona de stepă a raionului.

Președintele raionului, dl Nicolae Molozea, a mulțumit deputaților, colegilor de partid pentru susținerea celor care se află pe linia întâi în acordarea serviciilor medicale populației raionului. La Volintiri s-a făcut primul pas, pentru anul 2018 este preconizată reparația SAMU din s. Olănești, apoi urmează renovarea sediului din s. Talmaza, a punctat președintele raionului.

După ce a fost tăiată panglica roșie, toți doritorii au făcut cunoștință cu noul sediu al SAMU Volintiri fiind plăcut surprinși de condițiile create pentru angajații serviciului.

Imprimare