Membrii Comitetului director local (CDL) al proiectului „Îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă și canalizare în localitățile Păscăuți, Dămășcani, Proscureni, Gălășeni, Mălăiești și Hiliuți, raionul Râșcani” s-au întrunit marți, 6 noiembrie a.c., în cadrul celei de-a treia ședințe, organizată în incinta Consiliului raional Râșcani. La ședință a fost prezentat raportul de monitorizare a proiectului pentru perioada iulie-septembrie a.c. și au fost prezentate activitățile din planul de implementare pentru perioada octombrie-decembrie a.c.
La ședință s-a mai discutat despre definitivarea criteriilor contribuției individuale pentru conectare/racordare la rețelele de alimentare cu apă și de canalizare ce vor fi construite în cadrul proiectului. De asemenea, un alt subiect pe ordinea de zi a fost stabilirea categoriilor de beneficiari și surselor de finanțare. În cadrul unei dezbateri, membrii CDL au apreciat procesul de implementare a activităților și rezultatele obținute. Totodată, au fost analizate un șir de probleme și riscuri.
Scopul acestui CDL este să ofere soluții pentru problemele ce ar putea apărea pe parcursul implementării proiectului, precum și mai multă responsabilitate părților implicate la nivel local.
În urma realizării proiectului, în cele șase sate din raionul Râșcani vor fi construite 19,6 km de rețele de distribuție a apei potabile și 40 km de rețele de canalizare. De asemenea, va fi construită o conductă magistrală cu o lungime de 26 km. Totodată, în cadrul proiectului de AAC din cele șase sate vor fi construite 3 stații de epurare a apelor uzate, 1 stație de tratare a apei potabile și 1 stație de pompare pentru 28 de localități din raionul Râșcani. Circa 23.500 de locuitori ai raionului Râșcani vor fi beneficiarii proiectului, a cărui valoare estimativă se cifrează la 3,5 milioane de euro.
Proiectul „Îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă și canalizare în localitățile Păscăuți, Dămășcani, Proscureni, Gălășeni, Mălăiești și Hiliuți, raionul Râșcani” este finanțat de Uniunea Europeană în cooperare cu proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova”, care este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Guvernul Suediei, Guvernul României și Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC).