Noul statut al municipiului Chișinău ar putea fi gata în decurs de două luni, transmite UNIMEDIA.
Grupul de lucru privind elaborarea noului statut al Capitalei s-a întrunit astăzi în prima ședință. În cadrul şedinţei a fost aprobat Regulamentul de activitate a grupului şi formate organele de conducere.
Deputaţii l-au ales în calitate de preşedinte al Grupului de lucru pe liderul fracţiunii parlamentare a PLDM, Vlad Filat, iar în calitate de secretar – pe deputatul democrat, Valentina Buliga.
Deputaţii vor defini principiile de organizare şi funcţionare a municipiului Chişinău şi a unităţilor administrativ-teritoriale din componenţa acestuia; competenţele consiliului municipal; atribuţiile primarului şi viceprimarilor, ale secretarului consiliului municipal, pretorilor şi vicepretorilor, precum şi principalele sarcini ale preturilor. De asemenea, va fi stabilită modalitatea de formare şi gestionare a patrimoniului municipal.
Membrii Grupului de lucru fac apel către societatea civilă să vină cu propuneri pentru includerea acestora în proiectul de lege. Toate sugestiile urmează a fi remise Grupului de lucru pentru elaborarea proiectului de lege privind statutul municipiului Chişinău.