Miercuri, 9 octombrie, reprezentantul Asociației Municipalităților din Norvegia (KS) Bjørn Rongevær a întreprins o vizită de lucru în Republica Moldova. Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) are o cooperare de durată cu Asociația Municipalităților din Norvegia, Guvernul norvegian fiind un susținător al CALM în consolidarea serviciilor destinate APL din Republica Moldova. 

În prima jumătate a zilei, Bjørn Rongevær, împreună cu directorul executiv al CALM Viorel Furdui și coordonatorul de programe în cadrul CALM Alexandru Osadci  au  avut întrevederi cu Secretarul general adjunct al Guvernului Adrian Ermurachi, reprezentanta Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) Valeria Ieșanu și  președintele Comisiei Parlamentare Economie, Buget și Finanțe Igor Munteanu.  

În cadrul întrunirilor au fost abordate subiecte privind schimbările politice recente din Republica Moldova,  procesul de descentralizare, inclusiv cea fiscală, dar și a patrimoniului, perspectivele reformei APL, competențele APL, aspecte ce vizează dezvoltarea economică locală, modul în care RM își respectă angajamentele legate de Carta Europeană a Autonomiei Locale, etc.

Reprezentantul KS a fost informat că există condiții favorabile pentru implementarea reformelor, unele inițiative concrete ce țin de descentralizarea fiscală dar și partajarea cu APL a impozitului pe venit al persoanelor juridice au fost înregistrate în Parlament. De asemenea, s-a vorbit despre documentele recent aprobate de către actuala putere, printre care Programul de Guvernare, Planul de Acțiuni al Guvernului și acordul politic semnat de blocul ACUM și PSRM.  În toate aceste documente sunt prevăzute măsuri concrete, promovate de mult timp de către CALM, ce vizează descentralizarea și consolidarea autonomiei locale.

Un alt subiect al discuțiilor a fost restabilirea încrederii în relațiile dintre Republica Moldova și partenerii internaționali, angajamentele asumate de Guvernul de la Chișinău și principalii donatori, în contextul în care acestea sunt foarte importante pentru autoritățile publice locale, deoarece prevăd multe măsuri de dezvoltare a comunităților, printre acestea fiind investițiile capitale.

În a doua jumătate a zilei, Bjørn Rongevær a avut o întrevedere cu experții din cadrul CALM, responsabili de serviciile pe care CALM le prestează APL. S – a vorbit despre succesele și provocările pe care le întâmpină experții în activitatea lor, acțiunile întreprinse în ultima perioadă de timp, obiectivul fiind consolidarea serviciilor CALM.

La finalul întrevederii s-a stabilit ca în a doua jumătate a lunii ianuarie a anului viitor  un grup de reprezentanți ai Asociației Autorităților Locale din Norvegia să întreprindă o nouă vizită de studiu în Republica Moldova.

Amintim că Gunn Marit Helgesen, președintele Asociației Municipalităților din Norvegia și vicepreședintele Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei (CALRCE)  este raportorul CALRCE pentru Republica Moldova. Aceasta instituție europeană a elaborat și a prezentat la 4 aprilie 2019 unul dintre cele mai critice rapoarte privind situația democrației  locale din R Moldova.

Serviciul de Comunicare al CALM














Imprimare