Deși activează de mai puțin de jumătate de an, Asociațiile de Băștinași din țară au reușit să mobilizeze migranții de pretutindeni ca să se implice în diverse proiecte sociale din satele natale. Valoarea totală a acestor iniţiative este de peste 200 mii lei.

La moment, sunt 25 de sate și orașe din R. Moldova unde autorităţile locale au stimulat procesul de fondare a asociațiilor de băştinaşi, alăturându-se proiectului Migrație și Dezvoltare Locală (MiDL), implementat de PNUD Moldova cu suportul financiar al Guvernului Elveției.

„Deși nu a trecut mult timp de la solidarizarea moldovenilor în asociaţii locale de băştinaşi (vara anului 2016), aceştia au realizat deja peste 100 de proiecte și inițiative la nivel local. Multe inițiative ţin de cauze sociale (25%), educaționale (40%), culturale (15), dar și ecologice (33%). Aceasta demonstrează că cei plecaţi de acasă îşi fac griji pentru cei rămaşi în localitate şi sunt gata să contribuie la dezvoltarea locală”, susţine Oxana Maciuca, coordonator componenta migraţie în cadrul proiectului MiDL.

Ajutoarele trimise de cei plecați peste hotare au bucurat peste 5 mii copii din cele 25 de localități. Pentru 54 de elevi, migranţii plecaţi departe de casă au instituit burse în sumă totală de 15 mii lei. Alţi 45 de copiii au primit rechizite școlare și ghiozdane în valoare de 20 mii de lei.

„Este pentru prima dată când reușim să le oferim, la sfârșit de an, ceva mai mult copiilor cu rezultate frumoase la studii. Cu suportul băștinașilor stabiliți în Chișinău, Dubai și Canada, au fost înmânate mai multe burse copiilor din liceu. Bursele oferite au variat de la 200 până la 1500 lei și vor fi primite, trimestrial și anual, în funcție de tipul acestora”, susține Viorica Mamaliga, responsabilă pentru migrație din Primăria Vorniceni (Străşeni).

Migranții nu au uitat nici de bătrâni, astfel circa 60 de persoane în etate au primit ajutoare materiale în sumă de peste 30 mii de lei.

Diaspora a auzit de necesitățile celor rămași acasă de pe rețelele de socializare, unde membrii Asociațiilor de băștinași obișnuiesc să îi țină la curent pe cei plecați cu ce se întâmplă în localități, să strige după ajutor și să îndemne la implicare.

Potrivit datelor oficiale, peste 400 mii de cetățeni muncesc peste  hotarele țării, iar în ultimele șapte luni, suma remitenţelor a depăşit cifra de 600 milioane de dolari.

Imprimare