Executivul a aprobat Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de finanţare pentru Programul transnaţional Dunărea 2014-2020 dintre Guvernul Republicii Moldova, Uniunea Europeană şi Ministerul Economiei Naţionale al Ungariei, semnat la Chişinău, la 15 decembrie 2016.
Programul are ca scop acordarea asistenţei financiare pentru implementarea proiectelor de promovare a inovaţiilor, transferului de cunoştinţe, eficienţei energetice şi a antreprenoriatului în regiunea Dunării, precum şi pentru acţiuni de conservare şi gestionare a patrimoniului natural şi cultural, dezvoltarea unor sisteme de transport sigur şi durabil în ţara noastră.
Republica Moldova va beneficia de asistenţă în valoare de cinci milioane de euro, sub formă de grant, pentru finanţarea proiectelor iniţiate de autorităţile publice, organizaţiile non-guvernamentale, instituţiile educaţionale şi Camerele de Comerţ şi Industrie.
Totodată, participarea la Program creează premisele necesare pentru aprofundarea relaţiilor de colaborare dintre instituţiile din Republica Moldova şi cele din ţările din regiunea Dunării, între care: Austria, Bulgaria, Ungaria, România, Republica Cehă, Germania, Serbia, Muntenegru şi altele.
Valoarea totală a Programul este de 268,78 milioane euro şi este implementat de Uniunea Europeană prin Instrumentul European de Vecinătate.