Consiliul de Cooperare a aprobat astăzi, 26 iunie, Agenda de Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, cu o zi înainte de semnarea istorică a Acordului de Asociere între cele două părţi. Agenda de Asociere stabileşte un set de priorităţi convenite în comun pentru perioada 2014-2016, cu scopul de a pregăti implementarea Acordului, inclusiv a părţii privind Zona de Liber Schimb, Aprofundat şi Cuprinzător.

Potrivit unui comunicat al MAEIE, Agenda de Asociere înlocuieşte Planul de Acţiuni RM-UE semnat la 22 februarie 2005 în cadrul Politicii Europene de Vecinătate. Astfel, se creează o platformă actualizată pentru realizarea asocierii politice şi integrării economice dintre UE şi Republica Moldova

Agenda încorporează elemente politice, inclusiv dialog politic, reforma pentru consolidarea instituţiilor democratice, statul de drept, independența justiţiei, respectul pentru drepturile omului, cooperarea în domeniul politicii externe şi de securitate, precum şi soluţionarea paşnică a conflictelor, cooperarea în domeniul justiţiei, libertăţii şi securităţii. Agenda prevede şi aspecte economice şi comerciale, inclusiv o cooperare sectorială în domeniul energetic, transport, ocuparea forţei de muncă şi protecţie socială.

Consiliul de Cooperare accentuează importanţa economică şi socială continuă a comerţului cu UE pentru regiunea transnistreană, recunoscându-se necesitatea dialogului cu populaţia, mediul de afaceri şi autorităţile de facto din regiune. Astfel, Consiliul îşi reiterează angajamentul pentru acest dialog în vederea asigurării aplicării avantajelor reciproce ale noului regim comercial stabilit prin Acordul de Asociere pe întreg teritoriul Republicii Moldova, respectând prevederile legislaţiei internaţionale în domeniu.
Proiectul îl puteți vedea mai jos:

Agenda de Asociere RM UE 26 06

Imprimare