Mereșeni, Hâncești este prima localitate din cele 32 de beneficiare ale atelierelor de instruire organizate de CALM, în cadrul cărora APL și OSC locale (organizațiile societății civile) din regiunile Nord, Sud și Centru sunt susținute în dezvoltarea unei abordări bazate pe drepturile omului a proceselor de bugetare și consultare la nivel local, cu accent pe rolul APL-urilor în asigurarea incluziunii proceselor democratice. Astfel, la 28 martie curent, la Mereșeni a avut loc primul atelier de planificare strategică pentru elaborarea planului de acțiuni pentru cooperare între APL și OSC locale, cu componente de dezvoltare a comunității. Ulterior, în toate cele 32 de localități va fi organizat câte un atelier de finalizare și aprobare a Planului de acțiuni care va fi implementat după alegerile locale din toamna acestui an. Succes tuturor localităților beneficiare ale proiectului „Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente”, implementat de PNUD Moldova cu suportul financiar al poporului american,  oferit prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Ambasadei Marii Britanii la Chișinău și al Fondului pentru Buna Guvernare, CALM este partener de implementare.

Imprimare