Emisiunea radio

Orașul Căinari este amplasat la 37 km de centrul raional Căușeni și la 56 km de Chișinău. Are o suprafață de 4294 ha, peste 3 mii  de ha fiind terenuri agricole. Orașul Căinari a fost fondat în 1986. Maria Ghelan este primar la primul mandat. În campanie a promis că va reconstrui apeductul și rețelele de canalizare, va finaliza construcția gazoductului, va amenaja centrul orașului, dar și o gunoiște autorizată, va extinde iluminatul stradal și va asigura transparența decizională. Populația orașului Căinari constituie 4952 de persoane, după calculele APL, la ora actuală în Căinari locuiesc circa 3800 de cetățeni. În 2017, în Căinari s-au înregistrat 37 de decese și 40 de nașteri. Biserica Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, datată din 1870, este una dintre clădirile cu valoare istorică din localitate.  O altă mândrie a locuitorilor orașului este casa-muzeu Alexei Mateevici, deschisă în 1968, autorul imnului național al Republicii Moldova fiind originar din satul Căinari, atunci județul Tighina.

În cadrul unei emisiuni la radio Plai, primarul Maria Ghelan a făcut o prezentare a realizărilor sale în cei 3 ani de activitate, dar și a obiectivelor pentru perioada următoare.

„Agenția de Dezvoltare Regională Sud a demarat concursul de proiecte pentru anii 2016-2020. Primăria orașului Căinari a fost selectată pentru a depune cererea de finanțare pentru construcția apeductului și a canalizării. Cu părere de rău nu am obținut finanțare. Încă mai sperăm că vom fi auziți în privința necesității construcției acestor obiective.

Finalizarea gazoductului în orașul Căinari a fost a doua problemă abordată de primarul Maria Ghelan în campania electorală. „În 2017 am fost susținuți de către consiliul raional Căușeni și Parlament și astfel, din bugetul de stat au fost alocate finanțări pentru construcția gazoductului în orașul nostru, iar în septembrie circa 45% dintre consumatori vor fi conectați la gazele naturale, restul locuitorilor beneficiază deja de acest serviciu.

În aprilie 2017, prin decizia Consiliului orășenesc a fost aprobat un regulament de colectare și transportare a deșeurilor, fiind stabilit și un tarif de 15 lei lunar pentru toți beneficiarii acestui serviciu. „Am repartizat localitatea în două zone, am stabilit un grafic și astfel se colectează gunoiul. Avem dificultăți în ceea ce privește unitatea de transport deoarece nu este a primăriei, dar o arendăm de la persoane fizice și sunt unele probleme. Am depus o cerere la programul Comunitatea Mea pentru procurarea tehnicii speciale și pubelelor pentru gunoi. Sperăm că vom fi selectați pentru finanțare.

Potrivit Mariei Ghelan, recent a fost finisată extinderea iluminatului stradal la 27 de străzi, sursa de finanțare fiind bugetul local și cel de stat.

„ Tot cu banii alocați din bugetul local urmează a fi amenajate terenul aferent Casei de cultură și spațiile verzi din centrul orașului. La ora actuală montăm în centrul localității un teren de joacă pentru copii. Tot în această perioadă se efectuează reparația capitală a străzii Mihai Eminescu. Am reușit să reparăm grădinița de copii nr. 2, cu surse din Fondul Investiții Sociale din Moldova, să modernizăm sistemul de încălzire, dar, cu părere de rău, fără cazangerie. În 2017 am depus cerere în cadrul proiectului Energie și Biomasă și am fost selectați pentru construcția cazangeriei pe bază de biomasă și instalarea panourilor solare. Deja lucrările au demarat. Câțiva ani mai devreme a fost reparată și grădinița nr. 1.

Tot din bugetul local a fost reparată și clădirea administrativă a primăriei orașului Căinari. În afară de construcția apeductului și a canalizării, primarul mai are un vis. „Prin centrul orașului curge râul Vorocei. Până la sfârșitul anului vom elabora proiectul privind amenajarea râului, iar în 2019 sperăm să reușim implementarea acestui obiectiv.

Departamentul de Comunicare al CALM

Imprimare