La data de 17 iunie 2015, la Ialoveni, a fost organizată Masa rotundă cu genericul„Managementul energetic în clădirile publice – cale spre o dezvoltare durabilă. Evenimentul s-a desfășurat în cadrul Săptămînii Europene a Energiei Durabile în Moldova, ediţia II din 15-21 iunie 2015 şi a avut drept scop familiarizarea reprezentanţilor instituțiilor publice din Regiunea de Dezvoltare Centru(RDC) cu conceptul sistemului de management energetic al clădirilor publice. De asemenea, aici a fost făcut schimb de experiență și împărtășirea practicilor de succes în urma realizării proiectelor de creștere a eficienței energetice în mai multe instituții publice din regiune.
Evenimentul de astăzi a întrunit reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor(MDRC), Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei(GIZ), Ambasadei Suediei în Republica Moldova, Agenției de Eficiență Energetică(AEE), Fondului de Eficiență Energetică(FEE), managerii instituțiilor publice din Regiunea Centru, dar și alte părți interesate.
În deschiderea evenimentului, Valerian Bînzaru, şeful Direcției generale dezvoltare regională din cadrul MDRC a menționat faptul că Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor a fost acel care a stat la baza elaborării legislației în ceea ce ține de eficientizarea energetică a clădirilor publice. „Odată cu aprobarea legii și punerea în aplicare începînd cu luna ianuarie 2015 a fost inițiată elaborarea tuturor reglementărilor tehnice și instrucțiunilor care vor fi întărite printr-o Hotărîre de Guvern. Reprezentantul ministerului a mai adăugat că domeniul EE se regăsește în toate prioritățile aprobate în documentele strategice în domeniul dezvoltării regionale.
Marina Preteca-Neaga, specialist în Secția planificare strategică și programare din cadrul Agenției de dezvoltare regională Centru a prezentat Programul Regional Sectorial în Eficienţă Energetică (EE) pentru RDC şi progresul implementării acestuia. În program sunt vizate clădirile publice din sectorul educaţional, al sănătăţii şi cel administrativ. Astfel, în RDC către anul 2020 urmează a fi reabilitate energetic cca 174, 452 m² din suprafaţa clădirilor publice sau cca 87 clădiri publice cu o suprafaţă nu mai mica de 1500 m². În mediu fiecarui raion îi revine pentru renovare cca 6-8 clădiri publice.
După aprobarea programului în februarie 2014 a început împlementarea acestuia prin înaintarea şi dezvoltarea conceptelor de proiecte de către APL, astfel actualmente în RDC sunt în proces de dezvoltare 5 Concepte de proiecte Viabile în raioanele: Ungheni, Șoldănești, Călărași, Dubăsari și Strășeni.
În urma încheierii Memorandumului de colaborare dintre MDRC și GIZ, în baza acordului semnat de Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Germaniei, au fost alocate surse financiare pentru realizarea proiectelor de eficientizare a clădirilor publice în cadrul proiectului „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova. În RDC, cu suportul GIZ, este în implementare un proiect pilot foarte important de eficientizare a clădirilor de pe teritoriul Spitalului Regional din Orhei. Pînă la momentul actual suma investițiilor constituie 6,3 milioane lei și urmează să mai fie alocate încă circa 4 milioane lei pînă la finalizarea obiectivelor din cadrul acestui proiect. Ovidiu Vacarciuc, managerul energetic al IMSP spitatul raional Orhei, prezent la eveniment, a făcut o prezentare a Sistemului de management energetic și a Sistemului inteligent de monitorizare a consumului de energie implementate la spitalul din r-ul Orhei.
În cadru acestei ședințe au fost prezentate proiectele investiționale din domeniul EE, implementate în RDC din Fondul pentru Eficiența Energetică, dar și practicile de succes realizate în RDC în cadrul Proiectului Energie şi Biomasa în Moldova, implementat de PNUD Moldova.
Consultantul național, GIZ, Ion Munteanu, a prezentat invitaților Ghidului practic privind implementarea sistemului de management energetic în instituțiile publice. Acesta a fost tipărit și urmează a fi distribuit în instituțiile publice din toată țara.
Evenimentul de astăzi a fost organizat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor (MDRC) şi Agenția de Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru) cu suportul proiectului „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova, implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).