Luni, 12 decembrie, la sediul Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) a avut loc o ședință de lucru cu participarea reprezentanților landul Kassel din Germania, ai APL din Calfa, Aneni Noi, ai CALM, dar și ai autorilor revistei „Managementul deșeurilor. În cadrul întrevederii s-a discutat despre modalitățile de sensibilizare a populației privind necesitatea colectării selective a deșeurilor.

Administrația locală din Calfa colaborează cu landul Kassel din anul 2015, obiectivul fiind implementarea unui proiect ecologic în raionul Anenii Noi prin intermediul căruia populația, mai ales tânăra generație ar conștientiza importanța separării deșeurilor.

Proiectul a demarat în noiembrie 2017  și va continua până în decembrie 2020. La prima etapă au fost construite 12 platforme de colectare și selectare a gunoiului în șase localități ale raionului Anenii Noi.

 Următorul obiectiv este construcția unor noi platforme de colectare selectivă a deșeurilor, dar și desfășurarea unei campanii ample de informare a populației privind importanța separării deșeurilor. În cadrul proiectul vor fi implicate toate cele 26 de primării, dar și toate instituțiile de învățământ din raionul Anenii Noi.

Ludmila Ceaglâc, primarul de Calfa, Anenii Noi a declarat că în cadrul acestei campanii vor fi elaborate materiale ilustrative, bannere ce vor fi distribuite de către elevi. „Mizăm pe participarea acestora deoarece considerăm că astfel tinerii vor însuși mult mai temeinic de ce este important să avem deprinderea de a colecta  separat deșeurile.

Serviciul de Comunicare al CALM





Imprimare