Au construit reţele de apeduct şi canalizare, au reparat săli de sport şi au contribuit în comun la acţiuni de protecţie a mediului. 30 de localităţi de pe cele două maluri ale Nistrului participă în programul european „Acces pentru Succes”. Acţiunile au menirea de a creşte încrederea între oamenii de pe ambele maluri şi a îmbunătăţi calitatea vieţii, relatează Mesager.

În ultimii ani, activiştii din satul Dubăsarii Vechi şi oraşul Dubăsari au reuşit să facă mai multe lucruri bune pentru tinerii din localităţile lor. Astfel, urba are în prezent un teren multifuncţional sportiv, iar satul – un parc modern de distracţie şi odihnă.

„Dubăsari, ei merg pe partea sportivă noi pe partea social-culturală. Noi revitalizăm parcul din localitate avem un parc de 1,4 ha, vrem şi să construim o scenă de vară pentru locuitori, inclusiv pentru tineri, iluminat, parcări pentru biciclete. Am primit peste 9 mii de euro”, a spus reprezentanta Asociaţiei Obşteşti Dubăsarii-Vechi, Svetlana Leahu.

În program sunt incluse 30 de comunităţi de pe ambele maluri ale râului Nistru.

„Niciodată nu credeam că două sate atât de diferite cum este Butuceniul şi Pelenia pot să implice în comun un proiect atât de benefic pentru ambele localităţi, cum ar fi construcţia în Butuceni a unui sistem de încălzire într-o sală de sport, iar în satul Pelinia este crearea unui centru pentru tineri”, a menţionat directorul Liceului din Pelenia, Drochia, Galina Grumeza.

„Implementam un proiect în parteneriat cu colegii de la centrul socio-ecologic Putnic din Novotiraspol.  În Rezina, în cartierele unde practic nu există canalizare am construit reţea de canalizare, vizăm mai multe obiective ale dezvoltării durabile”, a declarat directorul Asociaţiei Obşteşti Rezina, Valeriu Rusu.  

Iniţiativa vine să consolideze încrederea oamenilor de pe cele două maluri ale Nistrului prin implicarea autorităţilor, a organizaţiilor neguvernamentale şi a oamenilor de afaceri.

„Era prevăzut ca să fie create parteneriate câte o comunitate de pe ambele maluri ale Nistrului şi în final avem spre finanţare 15 proiecte. Ulterior, să putem recomanda unele momente către donator şi alţi parteneri”, a declarat coordonatoarea proiectului, Irina Arpentii.   

„Să conectăm lumea de pe ambele maluri ale Nistrului în activitate şi în economie pentru elemente sociale, au elemente comune de interes şi facem legătura cu lumea pentru a îmbunătăţi viaţa poporului de pe ambele maluri ale Nistrului”, a declarat reprezentantul Delegaţiei UE la Chişinău, Fabien Schaeffer. 

Iniţiativa „Acces pentru succes” are un buget total de circa 800 de mii de euro, oferiţi de Uniunea Europeană în cadrul Programului „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii” şi de Ministerul Afacerilor Externe al Poloniei, în cadrul programului „Polish aid”. Proiectul este implementat de către Consorţiul constituit din organizaţiile Solidarity Fund PL în Moldova, EcoContact, Ecospectr şi Moştenitorii.

Imprimare