Ludmila Ceaglîc este printre primele femei care s-au bucurat de încrederea cetățenilor din comunitatea sa și deja de 27 de ani deține funcția de ales local în comuna Calfa, Anenii Noi. Despre acea perioadă în care Republica Moldova învăța să devină independentă, când în școli și grădinițe ploua ca și afară, iar casele de cultură și punctele medicale erau devastate, dar și despre bucuria de a genera rezultate chiar dacă în bugetul local șuiera vântul este interviul pentru calm.md.
Cum au fost acești 30 de ani de independență pentru autoritățile publice locale?
Ludmila Ceaglîc: În aceste trei decenii de la obținerea independenței ne-am confruntat cu probleme foarte mari de ordin economic, social, cultural etc. Exodul masiv al populației ne-a făcut să suferim enorm pe cei care am rămas acasă. Este foarte dificil să realizezi dezideratele pe care poporul le are atunci când se atestă o lipsă acută de surse financiare și umane. Mulți dintre cetățeni nu aveau încredere în conducerile precedente, au fost și alte cauze care au făcut oamenii să plece în număr foarte mare din țară. La Calfa, de exemplu, din 1700 de locuitori am rămas cu 1000 de oameni, dintre care aproape 400 sunt de vârstă pensionară. Vă imaginați ce impozite putem colecta și ce dezvoltare putem avea dacă persoanele care au rămas au nevoie de serviciile noastre pe care s-ar părea că trebuie să le oferim gratis, impozite de la ei nu se percep și atunci vă întreb cine generează veniturile și dezvoltarea din localitate?
Când a fost mai greu, la începutul activității Dvs., când nu aveați experiența necesară pentru a administra o localitate sau acum, când deja cunoașteți foarte bine această meserie, dar foarte mulți oameni au plecat?
Ludmila Ceaglîc: Atunci când am început această activitate nu prea îmi dădeam seama câte responsabilități voi avea în calitate de primar, eu și consilierii cu care trebuie să muncim cot la cot, fiindcă și atunci și acum avem același scop – să dezvoltăm localitatea. Vă imaginați o localitate fără iluminat stradal, fără telefonie fixă, fără apeduct, fără grădiniță, cu o școală unde curgea acoperișul, cu un cămin cultural devastat, unde abia începuse lucrările pentru construcția bisericii, unde edificiul primăriei arăta mai strașnic decât un depozit de cereale? Toate aceste obiective urma să le realizăm, dar bani nu erau nici atunci, așa cum nici acum nu sunt, în schimb aveam o mare dorință de a le face pe toate frumoase și bune, așa cum le-am visat până a deveni primar și încetul cu încetul le-am dat o haină nouă tuturor acestor edificii. Astăzi cetățeanul din comuna Calfa are apă în apeduct, are iluminat stradal în proporție de 98%, are gaze naturale, canalizare locală, o grădiniță bine dotată, un gimnaziu care poartă un nume frumos european – VISEGRAD și care are condiții bune, avem și un centru de plasament temporar al bătrânilor, avem cămin cultural, dar nu avem oameni, nu avem doritori de a munci la țară, nu avem persoane cu forțe tinere și cunoștințele proaspete, ceea ce ne creează mari dificultăți în realizarea celor ce au mai rămas, fiindcă într-o localitate mereu este de lucru, există planuri de dezvoltare. Ne dorim să avem o societate și o comunitate cu o gândire europeană, dar până atunci mai avem de lucru asupra atitudinii cetățenilor, foarte mulți dintre cei care au rămas acasă au rude peste hotare și cunosc care sunt condițiile de acolo, cum trăiește lumea acolo, cu toate acestea se mai uită și prin alte părți, nu doar spre Europa. Deci, viziunea unora încă nu s-a schimbat și presupun că este ruginită și nici nu se va schimba.
Și totuși, ce vă face să fiți încrezătoare în ziua de mâine?
Ludmila Ceaglîc: Toată viața am fost o combatantă, singură m-am format să fiu anume așa, m-a susținut familia, cele două fiice care astăzi sunt mature, mi-a dat puteri faptul că îmi iubesc foarte mult conaționalii iar aceștia mă susțin pe parcursul celor șapte mandate de primar. Cred că anume aceasta este motivația care mă determină să fiu deseori puternică. Deși vreau să recunosc că mai am și eu uneori niște depresii de scurtă durată, mai ales când văd că este goluț contul primăriei sau când înțeleg că nu am cu cine realiza un proiect sau altul, când văd că nu are cine să vină cu idei sau inițiative noi etc. Spre regret, astăzi avem reprezentanți ai Consiliilor locale tot mai puțin pregătiți, nu înțeleg rolul lor în societate și de ce au venit în APL pe anumite liste de partide. Uneori ședințele Consiliului local se transformă în niște teatre ale absurdului și e foarte greu când un ales local nu își cunoaște drepturile și, mai ales, îndatorările. Totuși, dacă ar fi să dăm timpul înapoi aș candida iarăși pentru primul mandat de ales local deoarece aici este țara mea, aici m-am născut, am mers la școală, aici îmi sunt părinții și îi mulțumesc Domnului pentru că sunt în viață, aici sunt consătenii mei care mi-au încredințat votul lor de încredere pe parcursul a douăzeci și ceva de ani.
Vă mulțumim!
