Specialiștii Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Nord au efectuat marți, 5 mai, o vizită în comunele Cuhureștii de Sus și Cuhureștii de Jos, raionul Florești, unde s-au documentat în privința execuției lucrărilor de construcție-montaj a sistemelor de aprovizionare cu apă în cadrul proiectului „Apă pentru viață în Regiunea de Nord: raioanele Florești și Soroca”.

La șantierul de lucru, directorul ADR Nord, Maria Prisacari, a menționat importanța respectării normativelor în construcții și a informat părțile implicate în implementarea proiectului că, în viitorul apropiat, urmează să fie organizată procedura de recepție la terminarea lucrărilor.

În Cuhureștii de Sus, la Platforma C, au fost efectuate lucrări de construcție-montaj a sistemului de aprovizionare cu apă, unde au fost amenajate cămine pentru captarea apei de izvor. Tot acolo, a fost montată o stație de pompare a apei, a fost construită rigola pentru scurgerea apelor pluviale, au fost efectuate lucrări de amenajare a teritoriului și a fost montat eurogardul de protecție a zonei de captare a apei de izvor.

La Platforma A din Cuhureștii de Sus au fost executate lucrări de amenajare a teritoriului, s-a construit rigola de scurgere a apelor pluviale, s-a montat zona de protecție din panouri de eurogard, s-a montat un castel de apă cu înălțimea de 18 m și volumul de 50m3. La Platforma B s-au desfășurat lucrări de amenajare a teritoriului, a fost construită rigola de scurgere a apelor pluviale și a fost montat un castel de apă cu volumul de 50 m3.

Inițial, subproiectul de la Cuhureștii de Sus și Cuhureștii de Jos a fost divizat în două etape. Bugetul pentru Etapa I se cifrează la 14,7 milioane de lei, iar pentru Etapa II – 6,7 milioane de lei, bani alocați din sursele Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR).

La Cuhureștii de Sus, în cadrul Etapei I a subproiectului, au fost montate 31.800 m de rețele exterioare de alimentare cu apă, 4.200 km aducțiune, 105 cămine de vizită, 22 hidranți antiincendiari și 4 reductoare de presiune. În acest sens, din FNDR, au fost valorificate resurse financiare în sumă de 14,4 milioane de lei.

La Cuhureștii de Jos, în cadrul Etapei a II-a a subproiectului, au fost montate 24.235 m rețele exterioare de alimentare cu apă, 90 cămine de vizită și 14 hidranți antiincendiari. În acest sens, din FNDR, au fost valorificate resurse financiare în sumă de 5,9 milioane de lei.

Localitățile Cuhureștii de Sus și Cuhureștii de Jos fac parte din cele 11 localități beneficiare ale proiectului „Apă pentru viață în Regiunea de Nord: raioanele Florești și Soroca”, implementat de ADR Nord în parteneriat cu Fundația Filiala din Moldova a Fundației SKAT, implementator al Proiectului ApaSan, S.A. „Servicii Comunale Floreşti” și primăriile partenere. Bugetul total al acestui proiect se cifrează la 68,9 milioane de lei, din care 29,90 milioane de lei au fost solicitați din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională, iar 32,7 milioane de lei reprezintă cofinanțarea ApaSan. Totodată, 4,73 milioane de lei din bugetul total al proiectului reprezintă contribuția populației beneficiare, 1,42 milioane de lei – contribuția S.A. „Servicii Comunale Florești”, operator al sistemelor, și 0,417 milioane de lei – contribuția administrațiilor publice locale. Din FNDR sunt finanțate subproiectele ce vizează localitățile Băhrinești, Cuhureștii de Sus și Cuhureștii de Jos. Totodată, Proiectul ApaSan a oferit sprijin pentru asigurarea accesului la servicii de apă de calitate în localitățile Zăluceni, Târgul-Vertiujeni, Vertiujeni și Japca. Evoluția implementării proiectului poate fi documentată pe site-ul ADR Nord.

 

Imprimare