Zeci de ani la rând, mai ales în perioada verii, cei în jur de 3000 de locuitori ai sectorului Vălicica Nouă, din comuna Trușeni, municipiul Chișinău, au fost nevoiți să se confrunte cu lipsa critică a apei potabile. Problema a fost rezolvată definitiv, de curând, prin punerea în funcțiune a unei noi rețele de apeduct, proiect realizat în cadrul Programului Național “Satul European”, ediția I.

Lucrările au inclus construcția unei rețele de alimentare cu apă potabilă, a unei stații de pompare moderne, dar și instalarea a două rezervoare de apă. Acestea asigură presiunea adecvată și distribuția uniformă a apei către cele peste 1000 de gospodării casnice, conectate la apeduct.

Totodată, la această rețea au fost conectate și cele două grădinițe, două gimnazii și centrul de sănătate din comuna Trușeni.

Investițiile au constituit 9,8 milioane de lei, bani alocați de către Guvernul Republicii Moldova, prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală.

Imprimare