În data de 22 septembrie 2015, Congresul Autorităţilor Locale din Moldova (CALM) a întrunit primarii din toată ţara pentru a dezbate cele mai actuale probleme din domeniul APL, prin prisma mai multor reprezentanţi ai LALRG, asociaţia primarilor din Letonia, ţară cu cele mai avansate reforme în direcţia descentralizării. Pe ce se bazează povestea de success a Letoniei şi ce strategii ar putea fi preluate şi adaptate, au fost aspectele cheie a unei discuţii informale dintre edilii din ambele ţări.

În debutul întâlnirii, preşedintele CALM, Tatiana Badan a menţionat că LALRG este prima asociaţie internaţională cu care Congresul Autorităţilor Locale din Moldova a semnat un acord de colaborare, iar de atunci acţiunile comune au fost multiple: „În special, aş vrea să menţionez vizitele de studiu, care au fost extrem de informative şi utile pentru primari. Multe dintre iniţiativele implementate de colegii noştri pot fi aplicate şi în ţara noastră. Sigur, noi nu beneficiem de acea voinţă politică de care s-au bucurat ei, dar trecutul nostru comun ex-sovietic şi paşii pe care i-a făcut Letonia, ar trebui să ne înveţe mai multe despre direcţia în care trebuie să mergem pentru a lupta cu încercările autorităţilor de a păstra reminiscenţele centralizării şi, implicit, pârghiile excesive de control asupra APL”.

La rândul său, secretarul general al Asociației APL din Letonia, Mudite Priede a specificat că experienţa acumulată de primarii letoni în gestionarea localităţilor, dar şi de Asociaţie în reprezentarea intereselor acestora sunt două aspecte care pot deveni un îndrumar bun pentru APL din Republica Moldova: “Suntem la dispoziţia Dvs., şi eu, şi primarii, pentru a vă împărtăşi cum s-a făcut reforma descentralizării în ţara noastră, ce modificări legislative au fost efectuate, astfel încât să atingem un grad cât mai înalt al democraţiei şi autonomiei locale.”  Din Letonia au mai venit în vizita de documentare – ELITA KRESSE, Coordonatorul de proiecte al Asociatiei APL din Letonia (LALRG), LIGITA GINTERE, primar Jaunpils, AIVARS MUCENIEKS, primar Ventspils, NORMUNDS ŠTOFERTS, primar Kandava şi GUNDARS VAŽA, primar Engure.

Membrii CALM, dar şi cei ai Asociaţiei LALRG au avut un schimb de păreri privind descentralizarea, reforma administrației publice, dar şi au abordat aspecte ce vizează descentralizarea fiscală. În luările de cuvânt, primarii au menţionat că reforma în ţara noastră riscă să fie compromisă, şi asta deoarece o etapă importantă – consolidarea bazei fiscale a APL, la moment este blocată. Edilii din localităţile din Republica Moldova s-au interest cum a fost efectuată reforma teritorial-adminsitrativă în Letonia, cum sunt elaborate bugetele locale, cum suplinesc veniturile proprii primarii letoni, pe ce principia sunt fundamentate proiectele inter-municipale. etc. Primarii moldoveni au aflat că autoritățile locale din Letonia beneficiază de o autonomie financiară largă, iar acest lucru le uşurează foarte mult activitatea. În comparaţie cu Republica Moldova, care are restanţe la acest capitol, impozitul pe venitul persoanelor fizice în Letonia se colectează la locul de reședință/domiciliu a persoanei și constituie  75% din totalul sumei colectate. Altele 25% fiind virate într-un fond special (de solidaritate), pentru susținerea comunităților locale cu un potențial economic și financiar mai mic.

Delegaţia Asociaţiei LALRG a vizitat primăriile orașelor Călăraşi, Strășeni, Ștefan Voda, UTA Gagauzia și Căuseni unde a continuat schimbul de opinii şi păreri despre derularea reformelor în Republica Moldova, deja având la bază experienţa unei localităţi.

Întâlnirea s-a desfăşurat, la fel, într-un cadru informal şi o atmosferă caldă şi colegială.



































Imprimare