După mai bine de trei ani de așteptare, primarii localităților din Republica Moldova primesc, în sfârșit, bani din Fondul Rutier. Autoritățile locale susțin că acestea sunt niște surse așteptate cu care vor reuși până la sfârșitul anului să repare o parte din drumurile locale. La începutul lunii septembrie, în mai multe localități din Căușeni au demarat o parte din lucrări. În premieră, orașul Căușeni va beneficia de circa 5 milioane de lei pentru reparația drumurilor: 3 milioane de lei fiind alocate de către Consiliul raional Căușeni, iar alte 2,5 milioane de lei au fost puse la dispoziție de către Primăria orașului Căușeni pentru drumurile locale pe care le are în gestiune. Prezenți la o emisiune a unui post TV regional, primarul satului Săiți, Valeriu Musteață, care este și președintele Filialei CALM din Căușeni, primarul localității Baccealia, Svetlana Țâbârnă și primarul satului Tocuz, Alexandru Țurcan au vorbit despre destinația banilor din Fondul Rutier.
Potrivit lui Valeriu Musteață, faptul că astăzi se repară o parte din drumurile locale reprezintă o victorie a CALM. Svetlana Tăbârnă a menționat că repartizarea a fost făcută după numărul populației, câte o sută de lei pentru fiecare locuitor al localității, în așa fel încât să nu se supere nimeni.
Aleșii locali au mai menționat că de multe ori, o parte din banii repartizați din Fondul Rutier sunt alocați și pentru nivelarea celorlalte drumuri, dar și pentru curățarea acestora pe timp de iarnă.
O problemă identificată de invitații emisiunii ar fi faptul că primăriile nu aveau în gestiune toate drumurile locale, o parte dintre acestea fiind ale nimănui.
Odată cu repartizarea banilor din Fondul Rutier, primăriile au fost puse în situația să se se adreseze Oficiilor Cadastrale pentru a primi în gestiune drumurile locale.
Primarii și-au exprimat convingerea că odată cu finalizarea lucrărilor de reparație a drumurilor, satele Republicii Moldova vor deveni mai accesibile pentru populație.