În cadrul ediției de sâmbătă, 6 octombrie, a emisiunii „La Înălțime cu CALM, în contextul desfășurării în Republica Moldova a evenimentului Săptămâna Națională a Voluntariatului ne-am propus să-l cunoașteți sau să-l redescoperiți pe Hans Kohler, un fost primar din Austria, cu o experiență de peste 20 de ani în acest domeniu, care acum șase ani a venit în Republica Moldova, iar de atunci și până la ora actuală, în urma rezultatului colaborării cu Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) și Direcția Salvatori și Pompieri a Inspectoratului General privind Situațiile de Urgență al MAI, zeci de autospeciale au ajuns în Republica Moldova în calitate de donații. Despre importanța acestor mașini speciale donate de către Austria comunităților noastre locale, despre pompierii voluntari, dar și despre prestigiul de a sta la straja siguranței oamenilor și bunurilor acestora am stat de vorbă cu Hans Kohler, cu Șeful adjunct al Direcției Salvatori și Pompieri a Inspectoratului General privind Situațiile de Urgență al MAI, colonelul Serviciului intern Alexei Lavrinenco, cu Maria Galiț, primarul comunei Sărata Veche, Fălești, vicepreședinte al CALM și cu Radu Urechean, primarul satului Larga, Briceni, acestea fiind două dintre localitățile care beneficiază deja de asemenea autoturisme.
Tot în cadrul ediției din 6 octombire am pus în discuție reuniunea celor peste 130 de perceptori fiscali din toate raioanele republicii în cadrul unui atelier de lucru. Această categorie de funcționari a a vut posibilitatea să analizeze imperfecțiunile legislative din domeniu, alte probleme și impedimente privind colectarea impozitelor și taxelor locale, dar au fost identificate și mai multe soluții. Despre toate acestea am stat de vorbă cu directorul executiv al CALM Viorel Furdui, Congresul fiind gazda evenimentului, cu Octav Ivanov și Gheorghe Gasnaş, experți în cadrul CALM, cu Nicolae Tudoreanu, primar de Feștelița, Ștefan Vodă, Inga Procopenco, primarul satului Marianca de Jos, Ștefan Vodă, Diana Rosipanu, specialist principal în Direcția Colectare Impozite, Taxe Locale în cadrul primăriei municipiului Bălți, Vera Moraru, reprezentanta primăriei Bubuieci, municipiul Chișinău, Nicolae Racoviță, preceptor fiscal la primăria Sadova, Călărași și Daria Gangan, reprezentant al primăriei Rădulenii Vechi, Florești. Hans Kohler spunea că atunci când oamenii se ajută reciproc localitatea devine mai puternică. Credem că același lucru e și în cazul unei familii, dar și la nivelul întregii societăți. Din discuțiile cu primarii am înțeles că autospecialele i-au unit pe oameni, i-au motivat să lucreze împreună la construcția garajelor, iar mulți dintre ei sunt onorați că au această calitate de a fi pompieri voluntari. E bine să identificăm mai multe asemenea lucruri care ne unesc, ne fac mai puternici, dar și mai împliniți. Este o lecție pe care ar trebui să o învățăm mulți dintre noi în această epocă a internetului, a digitalizării, a globalizării, dar și a distanțării unora de alții.

Găsiți emisiunea înregistrată aici:

Partea I

Partea II

Imprimare