Cei care au răspuns apelului parohului din localitate, Igor Ursu, și au restaurat din talpă cele 3 obiecte arhitectonice au fost Victor Carp, Elena Nica, Lucreția Mihail. Potrivit acestuia, podul și fântâna ar fi fost construite prin 1853, iar răstignirea – prin 1991. Dacă inițial răstignirea fusese instalată în ograda bisericii, acum ea a fost strămutată în apropiere de oamenii care au reparat și fântâna, astfel au fost sfințite împreună.
Cu o contribuție a venit și Primăria Cetireni. Ana Dicusar, primar al localității, ne-a declarat că autoritatea publică locală a oferit tehnica necesară de curățare a canalului de scurgere peste care trece podul menționat mai sus.
Conform spuselor lui Igor Ursu, la evenimentul de sfințire au participat peste 100 de oameni. Acesta speră că prin mediatizarea acestui gest mai mulți săteni vor dori să se mobilizeze ca să realizeze cât mai multe lucruri bune pentru comunitate.