Un loc de odihnă, agrement și dezvolatre sportivă a fost amenajat în satul Bravicea, raionul Călărași, datorită Programului Național „Satul European Expres”.

Stadionul din localitate, care până nu demult era doar o pășune pentru animale și păsări, a fost îngrădit și amenajat astfel încât copiii din localitate să aibă unde să practice sportul, inclusiv la lecțiile de educație fizică, iar adulții – să-și petreacă timpul liber.

De asemenea, pe acest stadion vor putea fi organizate diverse competiții sportive, dar și activități culturale, precum Hramul Satului, Ziua Copilului, Hramul Căruțașilor etc. Beneficiari sunt cei 3260 de locuitori din Bravicea, dar și ai satelor din vecinătate, care vor fi invitați să participe la evenimente.

”Ne bucurăm că am finalizat construcția acestui gard cu o lungime de 412 metri liniari, am instalat două porți și am amenajat acest stadion. Astfel încât locuitorii satului să poată veni aici să se odihnească în zilele libere, iar copiii să se joace sau să practice diverse genuri de sport, în aer liber. La gimnaziul din localitate avem peste 220 de copii, mulți dintre aceștia fiind pasionați de volei și fotbal.

Totodată, pe acest stadion, vom putea acum să organizăm mai ușor toate manifestările culturale ale satului. Fără susținerea autorităților centrale, nu am fi reușit să implementăm acest proiect important pentru oamenii din localitatea noastră, fapt pentru care le suntem profund recunoscători”, a menționat primarul localității, Alexei Zatic.

Pentru realizarea proiectului, Guvernul Republicii Moldova a alocat peste 390 de mii de lei, prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală.

Imprimare