În secolul XXI se roagă la Dumnezeu ca să plouă pentru a avea apă – se întâmplă în satul Sofia, raionul Drochia. Din cauza secetei, mai mult de jumătate din fântânile din sat au secat, iar oamenii sunt nevoiţi să meargă şi jumătate de kilometru ca să aducă apă. Autorităţile locale încearcă să găsească surse financiare, însă au nevoie de investiţii majore, relatează Moldova 1.
Seceta a lovit dur localitatea Sofia. Numit pe timpuri satul fântânilor, astăzi la Sofia 70 la sută din cele peste 1300 de surse de apă potabilă au secat. Oamenii spun că sunt nevoiţi să care apă cu găleţile de la o distanţă de 500 de metri. Cel mai greu le vine bătrânilor.

„Avem fântână în poartă şi de trei ani nu mai avem apă”, susține un locuitor al satului Sofia.

„Aducem apă în vase mai mari. Sunt bătrâni care stau la poartă cu căldarea şi ne roagă să le aducem o căldare cu apă”, afirmă un alt locuitor.

Apa din fântânile din sat este poluată şi nu este bună nici pentru adăparea animalelor. Problema aprovizionării cu apă potabilă a locuitorilor satului Sofia a apărut în urmă cu trei ani. Primarul localităţii spune că nu dispune de bani pentru construcţia unui apeduct şi a unui sistem de canalizare, aşa că este în căutarea donatorilor.

„La şedinţa Consiliului am alocat bani pentru proiectare. S-a făcut deja forarea unei fântâni. Am expediat o scrisoare în adresa Fondului de Investiţii Sociale. De asemenea, am depus o cerere de finanţare la Ambasada Germanei de la Chișinău”, a spus primarul satului Sofia, Veaceslav Magaleas.

În satul Sofia locuiesc aproape cinci mii de oameni. Mai mult de jumătate dintre ei nu au acces la apă potabilă.

Imprimare