La invitația președintelui raionului Ștefan Vodă, Nicolae Molozea, președintele Consiliului Județean Dâmbovița din România, Adrian Țuțuianu, însoțit de Constanța Raluca Coman, șefă a Serviciului administrația publică, și Oana Cătălina Ivanov, șefă a Biroului comunicare şi relații externe de la Consiliul Județean, a vizitat raionul Ștefan Vodă, în contextul bunelor relații asumate oficial prin Protocolul de cooperare și înfrățire între aceste două unităţi teritorial-administrative.

După cum transmite site-ul oficial al Consiliului Raional Ştefan Vodă, scopul-țintă al vizitei delegaţiei dâmboviţene a fost obiectivul de investiții privind reparaţia capitală şi dotarea tehnică a Liceului teoretic „Ştefan Vodă” din oraş, urmare a acordului-cadru de finanțare a proiectului, aprobat de ambele părți. Valoarea totală a programului ce face obiectul finanțării este de 1.733.281 de lei românești (386.246 de euro), dintre care contribuția Consiliului Raional Ștefan Vodă este de 844.756 de lei (188.246 de euro), iar cea a Consiliului Județean Dâmbovița – 888.525 de lei românești (198.000 de euro).

Părţile au convenit că implementarea acestui proiect valoros și foarte important pentru sistemul educațional din raionul Ştefan Vodă va începe în anul curent, îmbunătățind considerabil condițiile de muncă pentru colectivul profesoral, și cele de studii pentru elevi. În acest scop, Consiliul Județean Dâmbovița va contribui cu 100.279 de euro, iar în anul 2017 – cu 97.721 de euro.

Programul vast al vizitei de mai multe zile a oaspeților în Republica Moldova a prevăzut întâlnirea cu funcționarii publici din Aparatul președintelui raionului, cu șefii direcțiilor Consiliului raional, ai serviciilor descentralizate și desconcentrate în teritoriu, vizita la LT „Ștefan Vodă” și întrevederea cu colectivul pedagogic, deplasarea la tabăra de odihnă pentru copii „Dumbrava”.

De asemenea, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, a participat,împreună cu oficialitățile raionului Ștefan Vodă, la evenimentele dedicate Zilei Naționale a Portului Popular, manifestare ce a culminat cu defilarea alaiului ansamblurilor artistice tradiționale ale tuturor satelor din raion.

La Olănești, oaspeții de peste Prut au admirat livada intensivă a Asociaţiei „Nistru-Olănești”.

În continuare, membrii delegației, însoțiţi de conducerea raionului-gazdă, s-au deplasat în satul Tudora, unde au vizitat muzeul local și centrul comunitar „Nadejda”.

Grație ospitalității SRL „Purcari-service” și lui Sergiu Boiștean, primar de Purcari, delegația din Dâmbovița a vizitat obiectul turistic nr. 1 din raion – Vinăria din localitate.

Pe parcursul vizitei, oficialii români au avut mai multe discuții cu Nicolae Molozea, președintele raionului. S-a stabilit ca, în perioada următoare, să aibă loc întâlniri aplicate între reprezentanții celor două administrații (Consiliul Județean Dâmbovița și Consiliul Raional Ștefan Vodă), în perspectiva derulării unor proiecte economice și cultural–educaționale comune.

Totodată, reprezentanții celor două unități administrativ-teritoriale au stabilit ca și în vara acestui an să continue schimbul de grupuri de elevi în tabere de odihnă în cadrul programului comun, lansat încă în 2013.

Imprimare