Iurie Țap a fost primar al orașului Florești dar și deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Este un promotor al descentralizării și consolidării capacităților autorităților locale. Iurie Țap explică de ce a fost necesară crearea Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) acum 10 ani și care este rolul asociației în procesul de consolidare a eforturilor colectivităților locale.

Crearea Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) a format premisele pentru o abordare sistemică a problemei descentralizării și consolidării autonomiei locale.  Faptul că Congresul reprezintă acum nu doar primarii și nu doar Consiliile locale, ci și colectivitățile locale, îi oferă posibilitatea să fie exponentul acestor colectivități în raport cu autoritățile centrale ale statului, cu legislativul și executivul. Pe parcursul anilor, de la independență încoace, autoritățile centrale neglijează, de fapt, transpunerea prevederilor constituționale privind descentralizarea statului, puterii și consolidării autonomiei locale. Sigur că în această perioadă de zece ani s-au realizat mai multe lucruri, iar CALM-aul a avut o influență majoră în acest proces, fie că vorbim de strategia de descentralizare, de implementarea noului sistem al finanțelor publice locale sau de extinderea drepturilor colectivităților locale și crearea anumitor instrumente financiare. Dreptul de a se adresa la Curtea Constituțională, de a schimba destinația terenurilor, mai multe posibilități în domeniul taxelor locale, ale patrimoniului, modalități de a spori veniturile -toate acestea s-au realizat sub presiunea Congresului Autorităților Locale din Moldova.

Formarea CALM-ului este importantă și din punct de vedere al consolidării eforturilor colectivităților locale, primarilor care sunt dispersați și pe care partidele politice încearcă să-i manipuleze în interese proprii. De fapt, prin dezbinare le slăbești eforturile. În cazul dat, CALM este cel care îi coagulează, generalizează gândurile lor și le transpune adecvat în raport cu puterea centrală. E foarte importantă reprezentarea colectivităților locale la nivel european, în raport cu structurile europene și faptul că acestea, în parte și România, sprijină și promovează interesele colectivităților locale din Republica Moldova la nivel european. Dacă vorbim despre recomandările Consiliului Europei din 2012, 2017, 2018, atunci putem afirma că toate aceste eforturi ale CALM-ului s-au materializat.

Chiar dacă nu avem o descentralizare reală a puterii, dacă autonomia este blocată de lipsa resurselor financiare, oricum s-a făcut un pas enorm. La nivel de țară, la nivel de comunități se vorbește despre descentralizare, despre autonomie, ceea ce nu exista înainte.

Un dicton spune: „Satul sau orașul despre care nu se vorbește nu va fi construit niciodată.” Parafrazând, vom afirma că dacă nu se va vorbi despre descentralizare, despre consolidarea autonomiei locale, ele nu vor fi realizate, iar aici rolul CALM-ului este unul crucial. Dacă nu era CALM-ul acesta trebuia inventat.     

Serviciul de Comunicare al CALM

 

Imprimare