Ion Tulbure, primarul de Târșiței, Telenești își pune mari speranțe în cooperarea cu colegii din România considerând că accesul comun la fondurile europene ar ajuta și comunitățile noastre să se dezvolte.
În cadrul sesiunii ordinare a Adunării Generale a ACoR s-a menționat foarte des despre Republica Moldova, despre modalitățile de a ajuta statul nostru. Cum credeți, de ce?
Ion Tulbure: În 2018 am participat la mai multe manifestări dedicate Centenarului și cred că acestea sunt rezultatele pe care le culegem din acțiunile anului trecut. În 2018 a avut loc un număr record de înfrățiri. Cred că datorită acestor primari Guvernul României acordă o atenție mai mare Republicii Moldova. Frații noștri au înțeles că suntem un popor, un sânge și ar fi bine să fim în rând cu ei, dezvoltarea la ei se vede cu ochiul liber, au bugete de zeci de ori mai mari decât ale noastre, au salarii mult mai mari.
România ajută Republica Moldova cu bani pentru repararea grădinițelor, restaurarea clădirilor istorice și culturale, etc… Credeți că este loc de mai bine?
Ion Tulbure: Posibilitatea ca împreună cu comunele din România să avem acces la fondurile europene ne-ar ajuta să dezvoltăm localitățile. Ne dorim ca banii românești să vină direct la primării, nu prin intermediul Guvernului. Deja comunele românești pot finanța proiecte din localitățile din Republica Moldova cu care au înfrățiri.
După ce criterii se produc aceste înfrățiri? Trebuie să găsiți un primar cu viziuni comune sau cum se întâmplă acest lucru?
Ion Tulbure: Sunt mai multe modalități -după numărul de locuitori, de mandate ale primarului, avem localități cu aceeași denumire, după așezarea geografică, după numele comun de familie al primarilor, etc. Scopul nostru este nu numai să obținem finanțări de la frații noștri, ne dorim să promovăm tradițiile. Unii încă mai cred că românii bat cu biciul și vrem să spulberăm acest mit prin informarea populației, prin deplasările pe care le facem cu cetățenii în comunitățile înfrățite. În județul Ialomița am fost cu elevii din Târșiței și vreau să vă spun că sistemul de învățământ diferă. La liceu elevii învață o specialitate, cum ar fi cea de croitoreasă, chelner, șofer, tractorist. Ar fi bine să preluăm și noi această practică pentru ca elevul să învețe și o profesie.
Ce rezultate v-a adus înfrățirea pe care o aveți?
Ion Tulbure: Deocamdată am făcut niște vizite în Berchișești, Suceava, am participat la unele slujbe ale mănăstirii din zonă, dar și la deschiderea unui Palat de Cultură. Urmează ca frații noștri să întreprindă o vizită la noi chiar primăvara aceasta și să începem discuțiile privind unele proiecte pe care să le implementăm în comun.
Pentru înfrățirea localităților este nevoie și de aprobarea Consiliilor locale?
Ion Tulbure: Din partea română nu sunt probleme, pot fi uneori la noi. Este o procedură ca aceste înfrățiri să fie înregistrate la ministerul de Externe al României și poate dura ceva timp, dar și în acest caz depinde mult de primar.
Înțelegem că banii europeni și cei românești sunt cam singura șansă ce ar permite satelor noastre să se dezvolte?
Ion Tulbure: Așa este. Sunt comune din România care vor asfalta anul acesta 30 de km de drum. Noi anul trecut am făcut 2 km de drum în variantă albă, urmează anul acesta încă un km și pe câteva drumuri secundare vom pune pietriș. Îmi doresc ca împreună cu colegii din România să avem și noi acces la fondurile europene, anume acestea au contribuit la dezvoltarea comunelor din România.
Vă mulțumim!